Mitropolitul Banatului, în mesajul de Crăciun: Fiți înțelepți și treji. Fiți dar de bucurie semenilor voștri!

mitropolitul banatului ips ioan pastorala craciun 2024

„Slava lui Dumnezeu nu aduce frică, ci binecuvântare și pace”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Ioan în pastorala de Crăciun.

În mesajul transmis de sărbătoarea Nașterii Domnului, Mitropolitul Ioan al Banatului vorbește despre semnificația praznicului și sensul pe care acesta îl dă vieții noastre.

„Slava lui Dumnezeu nu aduce frică, ci binecuvântare și pace. Slava lui Dumnezeu îi va întări și ei vor fi primii pământeni care au văzut aievea plinirea profețiilor din Vechiul Testament. Iată la ce inimi a bătut Hristos când a venit în lume: la inimi smerite ca a Fecioarei Maria și ale păstorilor. Hristos Își întemeiază noua Sa Împărăție aici, pe pământ, pe temelia smereniei. (…) Praznicul de astăzi ne pune în față Întruparea Iubirii lui Dumnezeu și Jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.”se arată în mesajul Mitropolitului Banatului.

„Creștinism înseamnă întoarcere, trezire și iubire”

„Praznicul de astăzi dă sens vieții noastre în istorie. Creștinismul îl întoarce pe om la Creatorul nostru Care nu dorește să călătorim în această viață către nicăieri. Creștinism înseamnă întoarcere, trezire și iubire. Hristos ne spune să ne întoarcem la El pe cărarea stelelor, pe cărarea pe care au călătorit magii conduși de stea, de lumină. Hristos ne-a lăsat și nouă Evanghelia Sa, care este o stea ce luminează calea celor care Îl caută pe El și călătoresc spre Cer. Omul, aici, pe pământ, se vremuiește, pregătindu-se pentru lumea cea desăvârșită și neveștejită. Să nu refuzăm ziua de mâine, căci Dumnezeu l-a rânduit pe om să rostuiască pământul.”, mai spune părintele Ioan.

„Salvați-i pe cei tineri, pe care (…) îi pândește la tot pasul umbra morții albe”

Mitropolitul îndeamnă la mângâierea și ocrotirea aproapelui: „Iubiților, așezați la căldura inimii voastre creștinești pe toți cei necăjiți. Mângâiați pe cei deznădăjduiți, ocrotiți pe cei fără adăpost. Salvați-i pe cei tineri, pe care, acum mai mult ca oricând, îi pândește la tot pasul umbra morții albe. Dragi tineri, iubiți-L pe Dumnezeu! Iubiți-vă părinții și țara care este un antimis cu multe sfinte moaște. Aceasta este moștenirea pe care o avem de la strămoși, însă de mâine va fi pe umerii voștri. Fiți înțelepți și treji, căci vi se încredințează un mare odor: credința în Dumnezeu și țara care nu sunt de negociat, ci de apărat. (…) Rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate și întru bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Fiți dar de bucurie semenilor voștri!”

Pastorala integrală a Mitropolitului Banatului poate fi citită aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/