„Misiunea Direcției de Cultură Timiș este de a apăra patrimoniul, nu sensibilitățile psihice ale unui primar vremelnic și incompetent”

Directorul Direcției de Cultură Timiș, Sorin Vlad Predescu, a anunțat că urmează să fie detașat la Dolj, invocând presiuni făcute de primarul Nicolae Robu pentru a fi înlăturat. Cei doi au avut, în repetate rânduri, conflicte deschise. 

„(…) mi s-a confirmat că voi fi din nou detașat la DJC Dolj. De data asta de către guvernarea PNL, la fel de dependentă de voința baronilor locali. Este evident de unde vine presiunea de a fi îndepărtat, primarul Robu declarând public că se va ocupa să îi schimbe din funcții pe toți cei care l-au amendat vreodată. E un fel de gândire magică credința că dacă dispare un funcționar dispar și faptele pentru care este inculpată Primăria Timișoara”, a scris Sorin Predescu pe pagina de Facebook

Direcția de Cultură Timiș a depus recent plângere penală pentru că municipalitatea a refuzat să oprească lucrările la trotuarul de lângă Palatul Dicasterial. Direcția făcuse această solicitare pentru că Primăria nu a prezentat toate documentele necesare pentru obținerea avizului. Potrivit Legii monumentelor, intervențiile asupra monumentelor istorice se fac doar în baza și cu respectarea avizului emis de Direcția de Cultură, necesar inclusiv în zonele de protecție a acestora. Instituția din subordinea Ministerului Culturii s-a exprimat și împotriva viziunii Primăriei cu privire la reabilitarea Podului Mihai Viteazu, considerând că lărgirea acestuia este inoportună.

„Nicolae Robu a pierdut toate procesele cu DJC Timiș și a fost împiedicat să își pună în aplicare viziunea distructivă asupra patrimoniului. Nu a reușit și nu va reuși să distrugă Podul Episcopal, să construiască aberații arhitecturale în zona istorică, să transforme Timișoara istorică după chipul și asemănarea lui. Nu este orașul lui, ci este orașul nostru, iar misiunea DJC Timiș este de a apăra patrimoniul și nu sensibilitățile psihice ale unui primar vremelnic și incompetent. N-am primit încă ordinul de detașare, probabil îl voi primi, mă voi duce la Craiova, mă voi întoarce. Sper că mă voi întoarce într-un oraș fără acest primar toxic, într-un oraș cu speranță în viitorul pe care îl merită.”, a mai scris Predescu. 

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Întrebat despre detașarea lui Sorin Predescu la Craiova, primarul Nicolae Robu a declarat: „Eu nu obișnuiesc să dau replici oamenilor declasați în ochii mei sub un anumit nivel. Nici măcar dacă acel nivel este atât de jos încât îmi stârnesc milă”. 

Sorin Predescu conduce Direcția de Cultură Timiș din 2013. În 2014 a fost detașat la Craiova, a revenit în Timișoara, pentru ca ulterior să fie trimis pe aceeași funcție la Piatra Neamț. „14 august 2014. Acum șase ani mi-a fost revocată detașarea de două luni ca director executiv al DJC Dolj, doar ca să fiu detașat mai apoi la DJC Neamț pentru încă patru luni. Un abuz administrativ marca PSD-UDMR care încerca să mă determine să demisionez. Dădeam prea multe amenzi, respectam legea, vorbeam prea liber.”, a scris Predescu legat de acel moment.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/