Miodrag Belodedici, cetățean de onoare al județului Caraș-Severin

miodrag belodedici

Fotbalistul originar din Socol este singurul român câștigător de două ori al Cupei Campionilor Europeni.

Numele lui Miodrag Belodedici este asociat celor mai mari performanțe ale fotbalului românesc, deopotrivă la nivel de echipe de club cât și la nivelul echipei naționale. Belodedici a făcut parte din echipa de vis a Stelei care, pe 7 mai 1986, câștiga Cupa Campionilor Europeni, actuala Champions League. De asemenea, a fost titular și integralist în toate meciurile pe care naționala României le-a jucat la campionatul mondial din 1994. A fost cea mai mare performanță a naționalei României care, la acea ediție de mondial, a ajuns până în sferturile de finală. A pierdut dramatic la lovituri de departajare împotriva Suediei, care astfel a barat drumul României spre o semifinală cu Brazilia, echipă care avea să câștige trofeul.

În 1991, Steaua Roșie Belgrad câștiga Cupa Campionilor Europeni cu Belodedici în echipă. De altfel, Steaua și Steaua Roșie Belgrad sunt singurele cluburi din estul Europei care au câștigat marele trofeu, ambele avându-l în teren pe internaționalul român. Cu cele două cluburi, Belodedici a mai câștigat Supercupa Europei în 1987, respectiv Cupa Intercontinentală în 1991. Pentru naționala României, a jucat de 53 de ori și a marcat cinci goluri.

Fără îndoială, pentru Caraș-Severin, este o onoare faptul de a fi dat țării un sportiv de talia lui Miodrag Belodedici, lucru subliniat și de președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca. În ședința din 28 martie, consilierii județeni au votat acordarea titlului de cetățean de onoare pentru fotbalistul parte a unei generații de excepție care, în 1997, ducea naționala României pe locul trei în clasamentul FIFA, după Brazilia și Germania.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/