A mințit polițiștii, dar s-a ales cu dosar penal

Un tânăr de 24 de ani s-a urcat la volanul unei mașini, deși nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice. Ghinionul său a fost că pe Strada Țerovei din Reșița a fost oprit de polițiști. Deși a încercat să mintă și le-a dat oamenilor legii un nume fals, acesta a fost prins cu mâța-n sac.

Polițiștii au oprit aseară o mașină pe Strada Ţerovei din Reşiţa, pentru verificări. La volan, se afla un tânăr în vârstă de 24 ani, care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României din anul 2010. Ca să scape de răspundere, tânărul a folosit iniţial numele fratelui său.

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, fals în declaraţii şi fals privind identitatea”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier uşor produs pe raza localităţii Cornereva. Cu ocazia cercetărilor s-a constatat că G.CONSTANTIN, de 55 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Camena spre Cornereva, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autovehiculul în rigolă. Polițiștii au constatat că șoferul e băut, astfel că l-au condus la Spitalul Municipal Orşova, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/