Minivacanță, în siguranță în Caraș-Severin

minivacanta de paste si 1 mai

Structurile MAI sunt la datorie cu efective sporite. Prin intermediul Instituției Prefectului, li se recomandă cetățenilor să vegheze la siguranța proprie.

Poliția Caraș-Severin acționează zilnic cu peste 170 de polițiști, peste 80 de autospeciale și cu aparate radar fixe și mobile. Polițiștii vor fi prezenți în special în locuri aglomerate, în spații unde sunt programate manifestări publice, în preajma lăcașelor de cult și pe drumurile principale din județ. Cetățenilor li se recomandă să aibă grijă de bunurile proprii mai ales când se află în locuri aglomerate, să încuie ușile și ferestrele când lipsesc de la domiciliu, să nu permită necunoscuților să intre în locuința proprie, să nu se lase amăgiți de vânzătorii de chilipiruri.

Jandarmii sunt la datorie cu efective suplimentare și vor acționa în misiuni specifice și de menținere a ordinii publice alături de celelalte structuri ale Ministerului de Interne, acordând atenție sporită stațiunilor Crivaia, Muntele Mic și Băile Herculane. De asemenea vor fi prezenți în proximitatea lăcașelor de cult pe timpul manifestărilor religioase și recomandă cetățenilor să acorde o atenție sporită copiilor și să evite activitățile care ar putea afecta ordinea și liniștea publică.

ISU Semenic controlează unitățile turistice, obiective comerciale și lăcașe de cult urmărind în special dotarea cu echipamente de stingere a incendiilor și siguranța căilor de evacuare. În noaptea de Înviere, nouă echipaje de pompieri cu nouă autospeciale de stingere vor fi dislocate în zonele lăcașelor de cult din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Băile Herculane. Celor care se relaxează în natură li se recomandă să aprindă focul numai în locurile special amenajate, să aibă la îndemână o rezervă de apă și să stingă focul înainte de a pleca. De asemenea, în noaptea de Înviere se recomandă ca lumânările și candelele să fie puse în suport care nu ia foc și să nu fie lăsate nesupravegheate.

Centrul Antidrog Caraș-Severin a desfășurat nouă activități de informare și prevenire a consumului de droguri. Tinerilor, și nu numai lor, li se recomandă să nu se lase ademeniți de consumul de droguri sau alcool și să nu se urce la volan dacă știu că au alunecat în astfel de tentații. De asemenea centrul oferă gratuit și confidențial servicii de evaluare, consiliere și asistență specializată în cazuri de consum și dependență de droguri.

Întreaga informare pe care structurile județene din cadrul Ministerului de Interne o transmite populației sub genericul „Minivacanță în siguranță” poate fi văzută aici. Respectând recomandările, putem avea cu toții un Paște liniștit.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/