Ministrul Transporturilor, așteptat în Caraș-Severin, la Măureni

grindeanu sorin la Resita
dri startup cs(1000 x 200 px) alv resita banner feb25 1000x100px expressbanat

Primarul Brian Filimon anunță că Sorin Grindeanu va fi prezent în mijlocul comunității la finalul săptămânii.

Sâmbătă, ministrul Transporturilor este așteptat la Măureni. Vizita a fost anunțată de primarul Filimon, care precizează că alături de Grindeanu se va afla și șeful PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu. Cei doi se vor întâlni cu localnicii din Măureni și Șoșdea la căminul cultural din centru de comună.

După o îndelungată prietenie bazată pe respect și susținere reciprocă, a venit un moment important, din nou, pentru comunitatea noastră! Sâmbătă, la ora 11:45, primim vizita domnului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Măureni, pentru a ne oferi susținerea lui și a întregii echipe PSD Caraș-Severin, în frunte cu Silviu Hurduzeu! Haideți să îl întâmpinăm cu drag și să ne mândrim de faptul că un cărășean de-al nostru reprezintă la București întreaga zonă a Banatului. Vă așteptăm în număr cât mai mare la Căminul Cultural Măureni! Doamne ajută! Zi binecuvântată tuturor! Și să știți ca a ajuns comunitatea noastră să conteze la nivel național”, este mesajul transmis cetățenilor din Măureni și Șoșdea de primarul Filimon.

untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/