„Ministrul Teodorovici face o escrocherie! Ne-au furat nouă, reșițenilor, trei milioane de euro! Bugetul orașului în 2019, o catastrofă!”

Primarul Reșiței, Nelu Popa, șterge pe jos cu ministrul de Finanțe și își avertizează concetățenii: nicio investiție din propriul buget!

Intențiile ministrului Eugen Teodorovici privind schimbarea modalității de plată a persoanelor cu handicap și a celor care le asistă, acestea urmând să fie pasate primăriilor, este una falimentară pentru administrațiile locale. Cel puțin asta susține primarul Reșiței: „Ieri, în urma unor negocieri, între Asociația Municipiilor din România și Guvernul României, am încercat să facem presiuni să ne modifice modul de impozit pe venit aferent UAT-urilor. Vestea aparent bună a fost că ni s-a aprobat să ne ducem de la 43 la sută din impozitul pe venit la 60 la sută, lucru care ar fi corectat pierderea pe care am suferit-o noi, primăriile, în 2018. Impozitul pe venit a fost 16 la sută. Guvernul l-a redus la 10 la sută, astfel că nouă ni s-a tăiat o treime din bani. Se pare că ne duc la 60 la sută anul ăsta, dar ne-au transferat nouă plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a însoțitorilor acestora. Suntem într-o gaură de 1,2 milioane de lei! Deși spuneau că ne dau mai mult, de fapt, grevează bugetul orașului cu încă 12 miliarde de lei vechi”. Municipalitatea ar urma să cheltuie nu mai puțin de14 milioane de lei cu persoanele cu handicap și însoțitorii acestora!

Trag un semnal de alarmă să stopăm această mizerie. Este o mizerie! Din punctul meu de vedere, ministrul Teodorovici face o escrocherie, asta se numește escrocherie! Să dai impresia că dai mai mult, dar tu de fapt iei mai mult, înseamnă să fii un escroc! Nu poți să faci așa ceva. Anul trecut ne-au furat nouă, reșițenilor, trei milioane de euro! Acum ne mai taie încă jumătate de milion! – Nelu Popa, primarul municipiului Reșița

Liderul Grupului PSD-PMP din Consiliul Local Reșița, Mirel Sabo, i-a sugerat edilului-șef să-și cântărească mai atent cuvintele. „Consider că domnul Popa folosește cuvinte exagerate, am avut ocazia să-l cunosc pe domnul Teodorovici. Să spui că e escroc și că Primăria Reșița a fost furată… Aveți încredere în Guvernul României!”, i-a replicat social-democratul. Numai că intervenția lui Sabo l-a aprins și mai tare pe primarul Popa. „Anul trecut am vrut să premiez cei mai mari contribuabili și am solicitat cotele de impozit pe venit. Am constatat că din top 10 lipsește Autolivul. Am solicitat să ni se spună unde sunt cotele de impozit pe venit pe care le furnizează Autolivul Reșiței. Suma e de 500.000 de euro! Nu am primit niciun răspuns de trei luni. Deci, nu numai că ne-au păcălit cu procentele astea, ne fură și din ele! Noi nu avem bani, nu vom putea supraviețui cu banii ăștia decât dacă tăiem toate investițiile. Am încercat să facem bugetul pe sumele astea, e o catastrofă! Să nu aveți așteptări, de la bugetul Reșiței, de investiții, altele decât pe fonduri europene!”, a strigat Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/