Ministrul Muncii laudă județul Timiș: „Sunt de două ori mai mulți angajați decât pensionari”

51442372371 737cdbe5e9 k

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a realizat o vizită în Timiș vineri lăudând județul pentru faptul că stă bine din punct de vedere economic. „Rata șomajului este una bună. În Timiș avem de două ori mai mulți angajați decât pensionari”, a declarat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii s-a aflat vineri la Timișoara, unde a avut o întâlnire, printre altele, cu doi mari angajatori din județul Timiș, în care lucrează aproape 4.000 de persoane. „Ambele companii au beneficiat de sprijin din partea statului în perioada stării de urgență de 14,8 milioane lei. La nivelul județului Timiș, intervenția din partea statului pentru a sprijini angajatorii și locurile de muncă a fost de 480 de milioane de lei. La nivel național am investit pentru a păstra aproximativ 1,4 milioane locuri de muncă, cu 7,3 miliarde lei, cu măsuri active pe perioada stării de urgență”, a anunțat Raluca Turcan.

Ministrul a precizat că a discutat cu cei doi angajatori din Timiș despre trei mari probleme cu care se confruntă mediul economic în România, în general. Este vorba de lipsa forței de muncă calificată, munca ilegală și nivelul salariilor. În aceste condiții, Raluca Turcan a lăudat județul Timiș pentru faptul că are o rată o șomajului foarte mică.

Evident că pentru noi este o preocupare să creăm locuri de muncă. Am creat 120.000 locuri de muncă de la începutul anului, însă acestea trebuie să fie din ce în ce mai bine plătite și susținute de mediul economic. Situația economică la nivelul județului Timiș este una bună, încurajatoare. Rata șomajului este una bună, raportată la nivel național. În Timiș avem de două ori mai mulți angajați decât pensionari. Cred că este a doua cea mai mică rată a șomajului din țară, fapt care arată că județul are potențial de dezvoltare”, a declarat ministrul Muncii.

Raluca Turcan s-a întâlnit, la Timișoara, și cu reprezentanții instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii, printre care și cei ai Casei de Pensii Timiș.

Pe partea de pensii am verificat stadiul concursurilor pentru locuri suplimentare pentru finalizarea digitalizării dosarelor de pensii. Numărul dosarelor digitalizate și actualizate în județul Timiș se află în parametrii normali”, a explicat ministrul Muncii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/