Ministrul Justiţiei face nani

Am plecat în urmă cu zece zile din Reşiţa şi până m-am întors n-am văzut ziar sau televizor. La plecare, România era într-o băltoacă. După zece zile, încă se mai zbate să iasă pe mal. Un fel de zbatere a înecatului. Elena Udrea, tot în puşcărie, Darius Vâlcov, tot aşa. Concediile lui Iohannis par a se fi încheiat, ca şi cele o sută de zile de stat la Cotroceni. Ca să-şi refacă mâna, cheamă iar partidele parlamentare pentru negocieri la Cotroceni. Parcă le-a mai chemat de vreo câteva ori. Sau n-am fost noi atenţi? Ponta, care a fost la negocieri, a declarat că s-a înţeles cu Iohannis şi că totul e în regulă. Între ei. În altă ordine de idei, spune că PSD-ul se pregăteşte pentru alegerile de primari din vara anului 2016. Va participa alături de UNPR şi conservatori. Plus partidul lui Tăriceanu, care acum fiinţează legal, fiind înscris la Tribunal. Programul USL merge mai departe. Mai trebuie încorporat Crin Antonescu. Viitorul preşedinte! Ponta, evident, viitorul prim-ministru. Cred că aici e pericolul pentru PNL-ul arţăgoasei Gorghiu. Pierderea alegerilor parlamentare. Oricât s-a străduit DNA-ul să se bage-n vorbă. Dar cel mai ciudat moment e cel în care DNA-ul, printr-un procuror, somează Senatul ca, până la o anume dată, să-i trimită toate documentele care au stat la baza votului dat de senatori în cazul Dan Şova. În caz contrar, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, va fi acuzat de obstrucţionarea Justiţiei. Cerere cel puţin curioasă, deoarece pune presiune pe senatori, adică se interferează cu una din puterile statului: cea a legislativului. Ceea ce nu e democraţie. DNA-ul nu este menit să intre în coliziune cu o altă putere. Atât Tăriceanu, cât şi Ponta au respins activitatea DNA-ului, cu atât mai mult, cu cât acesta se subordonează ministrului Justiţiei, iar cererea respectivă nu a fost semnată de Cazanciuc, actualul ministru al ei. Aşa că seamănă a măsură de forţă din partea DNA-ului. Situaţie inacceptabilă, care s-ar putea transforma într-un precedent periculos. DNA-ul ar putea soma guvernul sau acesta ar putea cere DNA-ului să-l ancheteze, de exemplu, pe Băsescu Traian. Ministrul Justiţiei ar trebui aşadar să intervină. Dar cea mai tare chestie mi s-a părut autostrada pe care m-am întors şi care părea că nu se mai termină: cea de la Sibiu la Nădlac. Un drum excelent. Va să zică, avem autostrăzi. Iar pe Valea Oltului se lucra la lărgirea drumului european. În rest, e vrăjeala unuia sa a altuia dintre propagandiştii opoziţiei. Dacă am avea şi trenuri de mare viteză, să lege o parte a ţării de alta, ar fi a-ntâia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/