
Politicul nu are ce să caute în școli, iar rectorii ar trebui să stea departe de partidele politice. Este mesajul transmis de la Timișoara de ministrul Educației, Daniel David, care a vorbit despre necesitatea depolitizării funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ.
Daniel David a explicat, după întâlnirea cu directorii de școli din Timiș, că vrea concursuri reale pentru posturile de directori, nu numiri temporare. Metodologia urmează să fie stabilită în prima jumătate a anului viitor, ca parte a jalonului PNRR.
„Cred că politicul nu are ce să caute. Eu am vorbit foarte deschis despre rolul politicului în educație și am spus că trebuie să problematizăm, să vedem dacă inspectorul general n-ar trebuit să fie echivalentul prefectului pentru guvern, adică echivalentul ministrului Educației în județ și să ne asumăm explicit, nu mascat, acest lucru. Nu spun că așa trebuie făcut, spun că este o posibilitate. Dar cam acolo ar trebui să se oprească influența politică, nicidecum la nivelul directorilor, de aceea vreau să facem concursuri și nu numiri.”, a declarat Daniel David.
Ministrul a explicat că directorii trebuie să aibă stabilitate și autoritate.
„Noi am putea să prelungim mandatele, am putea sa facem numiri temporare. La nivel de director vreau sa avem concursuri ca oamenii sa fie siguri, stabili pe pozitie 4 ani și asta le dă și o forță.”, a mai spus David.
Întrebat despre implicarea politică a rectorilor, ministrul a spus că preferă un model apolitic.
„Eu de aceea am rămas un tehnocrat și n-am intrat într-un partid, fiindcă sunt rector suspendat. Cred că rectorul n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice, dar este părerea mea. (…) Pot să înțeleg că există și modele alternative, la fel de puternice, care au argumente în spate, dar fiindcă n-am purtat explicit această discuție, mereu avem suspiciuni față de orice model, și când este, și când nu este. Cum am spus că discuția încerc să o port cu directorii într-o manieră deschisă, să ne hotărâm și să știm cu toții pe ce model mergem, așa ar fi trebuit să facem și în problema aceasta.”, a afirmat Daniel David.