Milioane de lei de la CJT pentru primăriile din județ. Pentru ce sunt banii

comuna tomesti, judetul timis

CJ Timiș începe un program prin care dă bani primăriilor din județ. Peste 100 de milioane de lei vor fi direcționați mai ales în localitățile unde populația crește rapid și sunt necesare urgent școli, grădinițe sau dispensare.

Prioritatea numărul unu, potrivit conducerii CJT, este infrastructura educațională: școli, grădinițe, creșe. Vor fi finanțate și investițiile în dispensare, săli de sport sau cămine culturale.

Din valoarea fiecărui proiect, 80% din bani sunt acoperiți de CJ Timiș, iar restul de 20% este plătit de primărie. Toate proiectele ar trebui să fie gata până la finalul mandatului actualei administrații, în 2028.

„Avem localități care în urmă cu zece ani aveau 7–8 mii de locuitori, iar acum se apropie de 50.000. Este ceva ce guvernele nu au luat în calcul și nu a existat nicio sursă de finanțare, cel puțin guvernamentală, pentru a întâmpina aceste dezvoltări. (…) Construim școli, grădinițe, creșe, mai puțin drumuri. Din păcate, există și situații excepționale în județ, sunt localități care au zone vaste de drum pietruit și trebuie să intervenim și acolo.”, a explicat Alfred Simonis, președintele CJT.

Miercuri, consilierii județeni au aprobat astfel de parteneriate cu 25 de localități: Boldur, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Giroc, Jebel, Foeni, Gătaia, Moșnița Nouă, Orțișoara, Pișchia, Racovița, Sânandrei, Sânpetru Mare, Săcălaz, Tomești, Valcani, Bucovăț, Sânmihaiu Român, Denta, Becicherecu Mic, Remetea Mare, Știuca, Dumbrăvița, Moravița și Teremia Mare.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Dintre acestea, 13 localități au primari PSD, 10 PNL, 1 USR și 1 ADU (Forța Dreptei).

„Toate formațiunile politice care au primari în conducere se regăsesc pe lista beneficiarilor. Vom aproba fiecare parteneriat individual, cu fiecare localitate în parte, ținând cont și de configurația politică a localităților, astfel încât să nu fie în valul 1 doar o culoare politică, în valul 2 alta. Vom începe cu zona periurbană în primul an, e firesc să intervenim acolo unde e dezvoltarea cea mai mare, asta neînsemnând că nu pot fi două-trei-cinci situații excepționale, pentru că în județ, chiar la distanță mare de Timișoara, există natalitate în creștere. Și acolo trebuie să intervenim.”, a mai spus Simonis.

La Boldur, de exemplu, CJ Timiș pune 3 milioane de lei pentru asfaltarea drumului care leagă Boldur de Ohaba Forgaci și a străzii din Sinersig care face legătura cu drumurile județene. Primăria va plăti diferența rezultată după întocmirea proiectului tehnic.

CITEȘTE ȘI: Simonis vrea să termine cu banii CJT șantierele abandonate de CNI în Timiș

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/