Mii de timișoreni și-au achitat impozitele în prima zi de încasări

facilitati fiscale la timisoara

Aproape 6.000 de timișoreni și-au achitat impozitele în prima zi de încasări, anunță primăria. Dintre aceștia, 45% au preferat să plătească dările online.

Primăria Timișoara anunță că un număr mare de persoane a decis să-și achite dările în prima zi de încasări a Direcției Fiscale. Concret, este vorba de aproape 6.000 de timișoreni care și-au plătit impozitele luni. Dintre aceștia, 45% le-au achitat online.

Este o îmbunătățire față de anul trecut când doar 38% au achitat online. În plus, persoanele care au sosit înainte de ora deschiderii au fost primite înăuntru, în sala de așteptare. Eforturile de digitalizare a administrației dau roade și vedem o creștere în fiecare an în ceea ce privește numărul de persoane care apelează la serviciile online ca să își plătească impozitele sau să acceseze servicii publice”, a informat Primăria Timișoara.

Instituția amintește faptul că plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face online. Dar și fizic la casieriile din incinta sediului Direcției Fiscale de pe str. Demetriade nr.1 (incinta Iulius Mall). Impozitele și taxele se mai pot achita și la oficiile poștale din oraș. Timișorenii pot accesa platforma pentru plăți online AICI!

Și în acest an, se acordă o bonificație de 10% pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren sau a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an 2024 de către contribuabilii persoane fizice și persoane juridice.

Programul cu publicul al Direcției Fiscale este luni – joi, orele 08:30 – 16.00 și vineri, orele 08:30 – 14.00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/