Mai mulți cetățeni din Irak, Iran, Afganistan și Pakistan au aflat pe pielea lor că 13 este număr cu ghinion, după ce grupul de migranți care cuprindea exact 13 tineri, cu vârstă de până în 30 de ani, a fost depistat de polțiștii de frontieră din Grădinari.
„Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cinci cetăţeni din Iran, șase cetățeni din Irak, unul din Afganistan și unul din Pakistan, dintre care patru femei și nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţeanul pakistanez și cel afgan i-au călăuzit pe ceilalți unsprezece cetățeni străini pentru a trece ilegal frontiera din Serbia, urmând a fi preluaţi de șoferul român”, spune insp. Petre Nicola, purtătorul de cuvânt al ITPF Timișoara.
Poliţiştii de frontieră au demarat o anchetă, atât asupra celor două călăuze, dar, pare-se, și a unui român care ar fi fost și călăuză și șofer, deschizându-se un doar penal pentru trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat. „Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, mai spune inspectorul Petre Nicola.
Deși-și doreau să ajungă în vestul Europei, cei 13 au avut ghinion și vor ajunge doar mai la vest de Grădinari, adică în Republica Serbia, de unde au venit.
UPDATE ora 21
Cele două călăuze, Ali Babar și Vali Ahmad au fost propuși de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru arestare preventivă, cel mai probabil fiind reținuți de procurori pentru 24 de ore.
Sursa foto: arhivă