Micuții de la grădinițele din Timiș vor primi și câte un măr pe zi

Pe lângă deja „tradiționalele” corn și lapte oferite gratuit, de acum încolo și copiii care merg la grădinițele din Timiș vor primi câte un măr pe zi, la fel ca elevii din toată țara. Consilierii județeni au aprobat și noile tarife în acest sens pentru anul școlar 2018-2019.

Deciziile fac parte din programul pentru școli de la nivel național pentru 2017-2023. Așadar, micuții de la grădinițe vor primi și un măr, pe lângă laptele UHT și cornul sau, alternativ, biscuiții uscați de până acum. „A intrat pe parcurs posibilitatea acordării de legume, fructe și grădinițelor. Existând o comisie și la nivelul județului, am convocat această comisie și s-a luat decizia să facem procedura de distribuire de fructe în școli. Deci, să mergem ca și cu programul din școli. S-au schimbat și tarifele. Sunt tarife aprobate la nivel european și demarăm licitația pentru aceste tarife cu livrare de fructe în grădinițe”, a declarat despre acest aspect președintele CJT, Călin Dobra.

Elevii și cei de la grădinițe vor fi încurajați să mănânce sănătos

De asemenea, școlile și grădinițele vor fi obligate să organizeze activități prin care să îi încurajeze pe cei mici să consume lactate, fructe și legume: „Se aprobă opţiunea pentru următoarea măsură educativă, care va însoţi distribuţia fructelor şi a laptelui în cursul anului şcolar 2018-2019: organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate”, după cum se arată în proiectul de hotărâre de consiliu județean.

Rație de maximum 2,05 lei pe zi!

În ceea ce privește tarifele, prin hotărârea votată în plenul de miercuri al Consiliului Județean, s-au stabilit și tarifele maxime de preț în vederea demarării licitațiilor. Astfel, pentru un copil, se va putea cheltui maximum 0,88 de lei pentru porția de lactate, 0,57 de lei pentru porția de produse de panificație și 0,6 lei pentru porția de fructe și legume. Așadar, un total de 2,05 lei pentru hrana zilnică a unui școlar sau preșcolar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/