Micul muzeu de la Parța este gata, dar încă nu e deschis publicului. De ce nu va găzdui sanctuarul original?

Chiar dacă lucrările de construcție la punctul muzeal de la Parța sunt finalizate, centrul va rămâne închis până când autoritățile județene vor realiza și replica sanctuarului neolitic unic în Europa descoperit cu zeci de ani în urmă pe malul Timișului. 

Punctul muzeal a fost ridicat la nici 2 kilometri de locul în care, înainte de anii 80, profesorul Gheorghe Lazarovici, de la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, descoperea sanctuarul unic în Europa, în urma unor săpături. Profesorul își amintește că, la acea dată, reprezentanții Muzeului Banatului nu i-au pus la dispoziție o sală suficient de încăpătoare care să găzduiască sanctuarul, așa că a fost nevoit să îl reconstituie la o scară mult mai mică.

„Atunci când am descoperit sanctuarul, i-am anunțat pe cei de la Ministerul Culturii seara, a doua zi dimineață au dat telefon la muzeu și au venit la consiliul județean. Prima idee a oamenilor de atunci a fost să facă o clădire aici. Le-am spus că nu se poate pentru că, fiind digurile, apa crește, nu avem cum să salvăm. Și atunci am lucrat de asemenea manieră încât să îl putem cândva reconstitui. Din păcate, nu au înțeles la Muzeul Banatului, la acea vreme, că este necesar un spațiu mai larg și mi-au dat o sală în care a trebuit să reduc cu o treime sanctuarul, piesele arhitectonice și elementele. Nu ar fi singurul necaz. După, au aruncat restul de materiale pe care le-am adunat.”, a povestit profesorul Lazarovici.

Și astăzi, sanctuarul mic este găzduit de Muzeul Banatului. Profesorul a explicat de ce nu a fost de acord ca el să fie mutat în punctul muzeal special pregătit la Parța.

„Noi vom face o replică pentru că sanctuarul, atunci când l-au montat, l-au montat pe pereți, au turnat mortar, le-au fixat (n.r, elemente din el) în perete. Nu se mai pot desprinde. (…) Chiar statuia monumentală care era au montat-o pe un soclu neasigurat. (…) Din păcate, așa l-au montat încât nu se mai poate demonta. E în Muzeul Banatului, într-o sală paralelă și nu am fost de acord, voiau să îl mute de acolo, nu se poate, dacă ar fi mutat orice, se strica. Aici va fi o replică. Mi-aș fi dorit să îl fi reconstituit aici la Parța, la săpătură, dar din păcate era între diguri și când veneau ploile mari, primăvara sau toamna, apa creștea un metru și jumătate – doi. De aceea nu am fost de acord să se facă o clădire fiindcă nu erau posibilități de izolare ca să îl reconstituim la fața locului. În plus, nici n-am fi avut specialiști la acea vreme să îl reconstituim. Pentru că toate lucrurile sfărâmate trebuiau lipite, aranjate și pe urmă reconstituite. Le-am adus, dar când am văzut că nu m-am înțeles, le-am spus: de aici vă privește pe dumneavoastră. Eu nu îl reconstitui aici pentru că înseamnă să fac un prim fals. Și acum zic alții că facem al doilea fals. Nu e fals, pentru că este o reconstituire a ceea ce există, din păcate, numai o treime a părții originale.”, a mai spus arheologul.

Sanctuarul, unic în Europa

Profesorul a explicat și de ce acest sanctuar este extrem de valoros. Stațiunea de la Parța, a spus arheologul, a avut, de-a lungul epocilor, șapte etape de evoluție, începând cu 5600.

„Este unic în Europa prin monumentalitatea sa. Chiar și stațiunea de la Parța este unică pentru că are o arhitectură care niciunde în regiunile noastre nu a fost, poate la Vinča a fost, dar nu așa cum am avut noi. Este o stațiune deosebită. (…) Sanctuarul inițial are 13 metri, 12,7 cu 6 metri, în cea de-a doua fază era puțin mai mic decât primul, dar ce era important: era chiar în centrul așezării, cu un metru față de cât am măsurat noi, pica pe axul sanctuarului. Cum au calculat? Probabil cu sfoara. Au luat o sfoară, au întins-o la jumătate și au zis: aici punem sanctuarul. De unde au început măsurătorile? De la sistemul de șanțuri. (…) Sanctuarul avea în centrul lui o statuie monumentală pe un soclu, avea un bust înalt de 1,7 m de la soclu. S-a păstrat doar capul taurului, capul Marii Mame, știm că era mamă pentru că avea un pântec. (…) Statuia era o deschidere, un fel de vitrină, iar mai târziu în fața ei s-a construit un altar unde aduceau jertfe pentru că nu aveau voie să intre în sala unde era marea statuie monumentală decât doar când aveau loc inițieri – când trec de la pubertate și aparțin comunității, după 14-15 ani, cam astea erau perioadele de inițiere.”, a spus Gheorghe Lazarovici.

În partea de apus a sanctuarului, erau mai multe elemente de ritualuri: la intrare, lângă perete era o râșniță și deasupra ei o cupă, apoi un soare și o lună: „Luna era în relief, iar gaura care era – era soarele. Era importantă pentru că noi am făcut un experiment: am reconstituit această înălțime și am urmărit umbra și am văzut așa că umbra când intra, prima dată lovea războiul de țesut, simbolic, doar din 7 fire. Numărul 7 e sacru și îl găsim în toată epoca Neoliticului. Și la războaiele de țesut sunt de 3 ori câte 7, sau de 4 ori câte 7 asemenea fire. Când ajungea lumina pe războiul de țesut era simbol că femeile trebuie să se oprească cu lucrările și să înceapă ritualurile de seară. Pe o vatră se aduceau ofrande prin ardere, arderi de cereale, carne, grăsimi, nu știm ce era, știm din obiceiurile de mai târziu. Iar după aceea, lumina trecea și pica pe un vas care este aici în vitrină, un vas cu față umană în care era lichidul sacru. Deci asta simboliza că îl sfințește. Iar după aceea, printr-un orificiu, într-o fază târzie, încăperile dintre răsărit și apus au fost închise și a rămas doar o deschidere. Și am făcut experimentul și am văzut că lumina pica în spatele statuii monumentale, pe acest vas cu față. Era un vas cu față umană jos, apoi când lumina ajungea la asfințit, ajungea în spatele sanctuarului.”, a mai explicat Lazarovici.

CJ Timiș urmează să caute constructor pentru replica sanctuarului

Punctul muzeal de la Parța ar fi trebuit să fie gata anul trecut, însă șantierul a mers mai greu în pandemie, apoi ca efect al conflictului din Ucraina.

„În principiu, pandemia și efectele conflictului din Ucraina au dus la întârzieri pentru că nu se putea lucra nefiind posibilă prezența fizică pe teren, ulterior au început să apară chestiuni legate de prețurile materialelor, de disponibilitatea materialelor. (…) Sanctuarul a fost descoperit pe malul Timișului, la 1,5 km depărtare. Noi am ținut cont de faptul că s-a descoperit la Parța și am considerat că e cel mai bine să se reîntoarcă în localitatea unde a fost descoperit. Probabil că de aici, având în vedere că în clădire mai sunt și spații administrative unde pot să lucreze arheologii, se va putea constitui ca  o bază de cercetare ulterioară a sitului care a fost descoperit în urmă cu aproximativ 50-60 de ani. Inițial se discutase despre o posibilă relocare a replicii de la muzeu, doar că la insistențele domnului profesor Lazarovici am înțeles că din cauza faptului că e foarte fragil s-a luat ulterior decizia, de către partenerii de la Muzeul Banatului, să se facă o replică de la zero.”, a declarat Adrian Lupuț.

„Am decis să facem o replică de 1 pe 1, cea de la castel e de 1 pe 3 și să nu se atingem deocamdată de sanctuarul de la castel. Săptămâna viitoare se scoate la licitație realizarea replicii și cred că în 3 luni vom finaliza și replica sanctuarului, din fondurile CJT. Clădirea va fi funcțională după ce se finalizează replica sanctuarului. Va fi cu intrare.”, a declarat Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Banatului.

Lucrările la ridicarea muzeului au început în octombrie 2021, iar investiția se ridică la peste 660.000 de euro. Punctul muzeal se realizează prin Programul Interreg România-Republica Serbia 2014-2020.

• Tweet
• Pin It