După patru etape din Cupa Prietenii Munților, cei mai merituoși copii vor primi premii și diplome.
Se va întâmpla în cadrul unei ceremonii atipice pentru iubitorii sporturilor de iarnă, obișnuiți cu zăpada de pe Semenic care însă, anul acesta, a lăsat prea devreme locul brândușelor. Premierea celor mai buni sportivi copii va avea loc la Muzeul Banatului Montan din Reșița, sâmbătă 23 martie, la ora 11:00. Prietenii Munților invită toți iubitorii sportului să fie prezenți alături de cei mici și să se bucure împreună cu ei de performanțele lor.
„Acești copii și tineri ne-au demonstrat că nu există limită pentru ambiție și determinare atunci când vine vorba de urmărirea visurilor lor pe schiuri. Haideți să le arătăm aprecierea și admirația noastră pentru efortul depus și realizările lor. Să le arătăm că suntem mândri de ei și că susținem această joacă minunată a schiului care le-a adus atât de multă bucurie și realizare”, este invitația adresată tuturor de Asociația Prietenii Munților.
Foto: Prietenii Munților