Începând din acest sezon, echipa Minerul Dognecea are grupă de juniori sub 13 ani. Peste două zile, vor debuta în campionat.
Înființarea grupei de copii și dotarea acesteia cu tot echipamentul necesar au fost posibile prin implicarea primăriei și altor oameni cu sufletul aproape de mișcarea fotbalistică din comună. Copiii dispun de tot ce este necesar pentru începerea campionatului, de la echipamente de antrenament până la cel de joc, pentru care mulțumesc celor care au făcut posibilă această investiție.
Micii fotbaliști vor debuta în campionatul județean sub 13 ani joi de la ora 17:00, pe teren propriu, într-un meci cu echipa similară a clubului CSM Reșița. Pentru că ei sunt viitorul comunei, copiii și toți cei care se ocupă de pregătirea lor invită întreaga comunitate să le fie alături atât în meciul de debut cât și de-a lungul întregului campionat.
Trebuie precizat că, pe lângă echipa de seniori, Minerul Dognecea are și o grupă de juniori sub 17 ani. Cele două au debutat deja în campionatul județean. Sâmbătă, juniorii sub 17 ani au remizat acasă, 1-1, în meciul contra echipei Golden Kids Bocșa. A doua zi, seniorii au pierdut la Caransebeș, scor 0-2, în fața Magicăi Balta, actuala campioană a județului. Campionatul însă este lung iar localnicii sunt invitați să fie alături de Minerul Dognecea. Pot face asta și achiziționând fulare, căni, fanioane, pixuri și tricouri cu însemnele clubului. Astfel vor rămâne cu suveniruri cu însemnele clubului dar vor și ajuta mersul bun al clubului.