Bogdan Pitulice a marcat primul gol al Metalului în 2016, în remiza de pe teren propriu cu Unirea Tărlungeni. Șansa primei victorii a rosso-nerilor le-a fost spulberată în final de golul lui Ioan Șerban.
Fără gol marcat în 2016, rosso-nerii au simțit că e momentul să „spargă gheața”, mai ales că întâlneau o echipă cu viitor destul de sumbru. Cu antrenorul principal suspendat și cu președintele nemulțumit de cum se prezintă echipa, Unirea Tărlungeni a primit gol spre finalul primei reprize, când la o fază destul de încâlcită în careul oaspeților mingea a ajuns la Pitulice și acesta l-a învins pe Mihok cu un șut din 6 metri. Bucurie de nedescris în rândul rosso-nerilor, care au marcat primul lor gol în meciurile oficiale din 2016. Metalul Reșița nu mai marcase în campionat de pe 25 noiembrie 2015, când juniorul George Ponoran reușea cele două goluri ale rosso-nerilor în înfrângerea usturătoare de la Brașov, scor 2-11.
Metalul Reșița nu și-a trecut însă în cont trei puncte, așa cum se întâmpla în sezonul regulat în fața Unirii Tărlungeni, pentru că Șerban a înscris în minutul 87, din pasa lui Vlăsceanu, stabilind rezultatul final, 1-1.
Prezent la meci, primarul din Tărlungeni, Iosif Kiss, totodată președinte al echipei vizitatoare, nu a fost încântat de rezultat și nici de meciul pe care l-a urmărit. „Unii-s morți, alții-s leșinați”, a fost reacția lui Iosif Kiss, la finalul partidei din Valea Domanului.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665160996994″]
„Astăzi, față de alte meciuri, consider că am jucat mult mai bine. Probabil că puteam să și câștigăm. Dar lipsa de experiență și de concentrare pe faza de apărare și-a pus amprenta în a doua repriză. Cu toate că în ultima parte a jocului am controlat jocul și ne-am creat multe ocazii. Țin să-i felicit pe jucători, pentru că ușor-ușor se autodepășesc, ținând cont de lipsa de experiență și de unde vin, de la Liga a IV-a, de la Liga a III-a și unii dintre ei chiar neavând meciuri în picioare. Ușor-ușor își vor da drumul, dar din păcate spre sfârșitul play-out-ului. Eu am ca obiectiv să promovez un număr cât mai mare de jucători pentru sezonul următor, jucători pe care se va baza echipa Metalul, indiferent unde va fi aceasta. Mi-aș fi dorit să câștigăm cu Unirea Tărlungeni și chiar meritam, la jocul pe care l-am făcut astăzi față de alte meciuri în care am greșit și am fost corigenți pe unele compartimente“, a spus antrenorul echipei Metalul Reșița, Carol Gurgu.
Metalul Reșița: Zimmermann – I. Vlad, Pitulice, Chira, Makinde – Jamali, Buzdugan, Vitorovic, Julei – C. Anghel (min. 90+1, Crăciun), Maria (min. 70, Kis). Rezerve neutilizate: Knezevic, Ad. Costea, Miloş, Holovcici, Botezatu. Antrenor: Carol Gurgu.
Aeroportul Internațional Timișoara marchează o premieră. Luni, a avut loc primul zbor Timișoara – Dubai. Cursele au loc până în primăvară. Primul avion cu destinația Dubai a decolat de...
Zona de munte a județului Caraș-Severin, sub cod portocaliu și galben
Drum județean, modernizat cu bani europeni, în Caraș-Severin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281