Deputatul Marius Damian subliniază importanța consumului de alimente produse local, a protejării tradițiilor agricole și biodiversității. Social-democratul spune că munca agricultorilor trebuie respectată pentru rezultatele ei, adică produsele proaspete, autentice și cu gust.
Ziua de 16 octombrie este dedicată alimentației. Deputatul Damian consideră că Ziua Mondială a Alimentației este un prilej de a reflecta asupra rolului pe care hrana în are în viețile noastre și al modului în care facem alegeri ce țin de alimente sau susținerea producătorilor români.
„Alegând alimente locale, contribuim nu doar la dezvoltarea economiei naționale, ci și la protejarea tradițiilor agricole și a biodiversității. Fermierii români se confruntă cu multe provocări, iar sprijinul nostru le poate asigura un viitor mai stabil și mai prosper. Produsele din România sunt caracterizate prin prospețime, autenticitate și un gust inconfundabil. Fie că vorbim de legume, fructe, carne sau lactate, fiecare alegere alimentară poate reflecta aprecierea noastră pentru muncă și dedicare a agricultorilor. Să ne angajăm să consumăm produse autohtone, contribuind astfel la un sistem alimentar mai sănătos și echitabil. În această zi să le arătăm recunoștință agricultorilor pentru eforturile lor și să educăm comunitățile despre beneficiile consumului local. Fiecare masă poate fi o oportunitate de a celebra și susține România!”, transmite deputatul social-democrat.