Mesajul deputatului Damian pentru USR: „Rușine că puneți interesele de partid peste interesul național și peste binele tuturor românilor!”

marius damian deputat psd
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul Marius Damian acuză USR de faptul că nu susține aderarea României la Schengen, ci chiar sabotează întregul proces. În plus, spune parlamentarul, România merită să intre în Schengen și merită sprijinul tuturor statelor europene.

„Asistăm din păcate la o situație aproape de necrezut, care nu provine din afara țării, ci culmea, din interiorul ei. Este inadmisibil ca un partid din România să saboteze accesul României la Schengen. Este profund antiromânesc ca politicieni români să aducă minciuni și injurii care pot periclita aderarea României. Mesajul meu către USR este simplu: RUȘINE pentru că puneți interesele de partid peste interesul național și peste binele tuturor românilor!”, transmite deputatul Marius Damian.

Parlamentarul consideră că intrarea în spațiul Schengen este imperios necesară, fiindcă va avea nenumărate efecte pozitive în viața cetățenilor și a firmelor românești. Însă aderarea la spațiul Schengen este un act economic, politic și nu numai. Este vorba mai degrabă de faptul că țara noastră își câștigă pe merit un statut care poate avea rezultate concrete, mai spune Damian:
– mărirea flexibilității pe piața europeană a muncii, cu beneficii inclusiv pentru lucrătorii români care doresc să muncească în străinătate
– consolidarea avantajului competitiv în transportul rutier
– creșterea sectorului turismului
– dezvoltarea firmelor românești care fac export, bunurile din România ajungând mai repede și mai ieftin pe piețele Europei
– semnal puternic pentru investitori străini care își vor muta mai repede afacerile în România

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Toate acestea pot contribui semnificativ atât la creșterea economică, cât și la diminuarea deficitului comercial la bunuri, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești din acest moment! Este timpul ca decizia să fie luată cât mai repede până la finalul anului, mai ales că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice de peste 11 ani și așteptarea trebuie să se încheie. Este timpul ca România să intre în Schengen și ca românii să circule liber!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/