Meniu complet! Alcool, droguri și fără permis

sofer tanar la volan
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii cărășeni au întâlnit toate variantele în rândul conducătorilor auto pe care i-au oprit în trafic la finalul săptămânii trecute.

În perioada 6-8 octombrie, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 53 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 487 de sancțiuni contravenționale, dintre care 195 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. De asemenea, 13 pietoni și 15 bicicliști care au încălcat normele rutiere, au fost sancționați cu amendă sau avertisment.

5 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 10 care au depășit viteza legală cu peste 50, respectiv peste 70 km/h au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În total, au fost reținute în vederea suspendării, 33 de permise de conducere și au fost retrase 20 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe, 5, privind conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și alte 5 infracțiuni privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Azi-noapte, la ora 23.26, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, în interiorul mașinii a fost găsită o pungă de nailon conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit.

Ieri, la ora 20.15, polițiști de la Poliția Orașului Anina au oprit pentru control pe strada Uzinei, un moped condus de un tânăr de 18 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, mopedul nu figura înmatriculat în circulație. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat, cercetările fiind continuate.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Sâmbătă, la ora 12.55, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control pe strada Nicolae Titulescu, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Gârnic, ce a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Vineri, 6 octombrie, la ora 18.13, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au oprit pentru control, în localitatea Ezeriș, un autoturism condus de un bărbat din comuna Soceni, care a fost testat cu aparatul din dotare, rezultând indicii privind faptul că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive.

În aceeași noapte, la ora 22.00, polițiști de la Biroul Rutier Caransebeș au oprit pentru control, pe strada Ștefan Jianu, din municipiu, un autoturism condus de un bărbat din Păltiniș care a fost testat cu aparatul din dotare, și în acest caz rezultând indicii privind consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, în mașina acestuia a fost găsit un plic conținând o substanță solidă, cristalină, alb-transparentă, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Ambii bărbați au fost conduși la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.

Polițiștii desfășoară zilnic astfel de activități preventiv-reactive pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

În plus, săptămâna aceasta este în vigoare Planul de Operațiuni Roadpol – SEATBELT, care vizează verificarea respectării obligației conducătorilor auto și a celorlalți ocupanți din autovehicule de a purta centura de siguranță și/sau dispozitivele de retenție omologate, precum și a obligației de a nu folosi telefonul mobil în timpul condusului.

Polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile desfășurate pe drumurile publice, în cadrul cărora vor fi verificate și aceste aspecte, alături de celelalte obligații impuse de normele rutiere, iar în caz de nerespectare a acestora, vor fi aplicate prevederile legale în vigoare.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/