Medicilor din Caraș-Severin le-a fost frică să se vaccineze împotriva Covid 19!

vaccinare fictiva medici bocsa
579936676 836890662185728 1562271342293314240 n

Interceptările dintr-un centru de vaccinare demonstrează că mulți medici și asistenți medicali nu și-au administrat serul în timpul pandemiei!

Punerea sub monitorizare audio-video a întregii activități din centrul de vaccinare din orașul Bocșa, la solicitarea organelor de cercetare penală, care aveau indicii temeinice în legătură cu vaccinarea fictivă, pe șpagă, a devoalat că, în sistemul public de sănătate din Caraș-Severin, există medici și asistenți care se temeau că vaccinul face mai mult rău decât bine. Ca atare, nici ei, nici membrii familiilor lor nu s-au vaccinat împotriva Covid-19 pe perioada pandemiei.

Din probele obținute de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Caraș-Severin rezultă în primul rând că, printre beneficiarii adeverințelor de vaccinare eliberate în fals de centrul din Bocșa se numără și patru lucrători în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, colegii medicului Adrian Truică, unul dintre medicii centrului, astăzi inculpat pentru infracțiuni de corupție în legătură cu vaccinarea fictivă contra cost.

O asistentă medicală, tot din centrul de vaccinare de la Bocșa, le-a mărturisit anchetatorilor că, în 2019, a suferit o operație craniană pentru anevrism cerebral și, din acest motiv, nu a avut încredere în siguranța vaccinului împotriva virusului Covid-19.

Au evitat administrarea vaccinului însă și alți oameni ce poartă halate albe, a recunoscut aceeași asistentă:

„Am mai simulat administrarea serului în principal pentru diferiți colegi sau cunoștințe. Nu le-am solicitat vreo sumă de bani sau alte foloase cu titlu de mită.”

Asistenta a mai recunoscut și că a simulat administrarea vaccinului fiul unei colege, și sorei alte colege.

Elocvent în acest sens este și dialogul dintre două asistente purtat în centrul de vaccinare de la Bocșa și surprins de camerele instalate de organele de cercetare penală care aflaseră de „epidemia de șpagă”:

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Simona M.: Deci, eu n-am făcut-o nici pe maică-mea…

Ionela V.: Nici eu, nicio io, pe mine decât io. Dar pe sora-mea trebuie s-o fac cu Pfizer neapărat, ea are Johnson… Nu știu când să vină… chiar nu știu când…

Simona M.: Dar gândește-te tu, eu nu sunt vaccinată, da? Cred că am avut acum 1.000 de ani, formă că nu am avut gust și miros, nu să fi avut ceva…

Ionela V: Eu una nu m-aș fi vaccinat pentru nimic… Nu m-aș fi gândit la Mircea nici într-o mie de ani să se vaccineze, cât e de prost! … Cât e de prost!… Pfoai!… Bă, da să se hotărască odată și ăștia și cu copiii ce vor să facă, ca să pot să o aduc și eu pe Mara. Gândește-te cum aș putea…

Simona M.: Da, vezi, nici eu pe Raul… Dar eu nu aș vaccina nici pentru…

Asistentul Mircea Vițian le-a recunoscut la rândul său că a vaccinat fictiv, în plină pandemie, o persoană care interacționa cu cea mai vulnerabilă categorie de vârstă în fața virusului. Pus în fața probelor, acesta a mărturisit că a acceptat să vaccineze fictiv o îngrijitoare de persoane vârstnice în Austria!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/