Medicii din Timișoara, în Deltă și Crișana, să ajute

caravana medicala
untitled design set 970x90 px

Medicii din Timișoara pornesc la drum în mini vacanța de 1 Mai. Vor ajunge chiar în Delta Dunării, unde vor oferi consulturi de specialitate și vor face analize cu rezultate pe loc.

Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” Timișoara organizează două caravane medicale ce duc specialiștii în Săvârșin, județul Arad, și în comuna Crișan din Delta Dunării.

Aceste acțiuni fac parte din Proiectul ,,Împreună pentru viață”, care a câștigat trofeul ,,Campania anului”, în 2022, la Romanian Healthcare Awards, competiție cu juriu internațional. La caravane participă medici din Spitalul Județean Timișoara precum și din Spitalul Municipal și Spitalul de Boli Infecțioase ,,Victor Babes” Timișoara.

„Se vor asigura, în ambele locuri, consulturi de specialitate din domeniile cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, neurologie, pneumologie, pediatrie, oftalmologie și optimetrie, ORL. De asemenea, se vor face analize de laborator cu rezultatul pe loc”, transmite asociația.

publicitate ziar expresb 1000x100

Pe lângă inițiatorul proiectului, prof. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, la caravana din Deltă participă și alte două personalități ale medicinei timișorene, prof. dr. Ioan Sporea (gastroenterologie) și prof. dr. Liviu Pop (pediatrie), alături de medici primari, specialiști și rezidenți din diverse specialități.

Caravana de la Domeniul Regal Săvârșin are loc sâmbătă, 29 aprilie, între orele 14.00 și 19.00, cu ocazia evenimentului „Suflet de România”. A doua caravană este organizată în 29 și 30 aprilie, în comuna Crișan din Delta Dunării.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/