Medic ATI de la Județeanul din Timișoara, găsit mort în locuință. Directorul spitalului: „Situația poate fi atribuită stresului imens. Să nu creadă cineva că medicii sunt dumnezei”

Un tânăr medic de la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Timișoara a fost găsit decedat în locuința sa. Bărbatul de 28 de ani ieșise din tura de noapte, iar în ultima perioadă lucrase și pe secția dedicată bolnavilor infectați cu noul coronavirus. 

Apelul la 112 a fost dat de mama tânărului medic rezident. Aceasta l-a găsit mort în locuința sa, duminică, în jurul orei 22, informează polițiștii.

„La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit băiatul decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului.”, transmite IPJ Timiș.

„Este o situație care poate fi atribuită stresului  imens la care sunt supuși medicii în această perioadă”

Directorul Spitalului Județean din Timișoara trage un semnal de alarmă cu privire la situația colegului de pe secția ATI găsit mort în locuința sa.

„Era un medic excepțional, un student de nota 10, preocupat tot timpul de această meserie. A lucrat o perioadă și pe zona roșie, pe partea Covid. În ultima perioadă a lucrat pe ATI-ul non-Covid. Vreau să trag un semnal de alarmă pentru că suspiciunea inițială de ucidere din culpă sau sinucidere este o situație care poate fi atribuită stresului imens la care sunt supuși medicii în această perioadă. Să nu creadă cineva că dacă noi suntem medici suntem dumnezei sau nu avem trăiri emoționale sau vieți personale sau probleme de sănătate. După un an de zile de luptă cu această boală, indiferent de specialitatea pe care o au medicii, indiferent de experiență, dacă lucrezi și 24 de pre pe zi, după o gardă, sau dacă știi că ai făcut tot ce ai putut și totuși un pacient moare, asta nu înseamnă că pe ei nu îi afectează. Îi afectează enorm pentru că sunt oameni, la fel ca toți ceilalți. Și toată această presiune din ultima vreme nu a avut cum să nu îi afecteze pe toți.”, a declarat Raul Pătrașcu, directorul Spitalului Județean din Timișoara.

Cu privire la gradul de stres la care sunt supuși medicii în ultima perioadă, cei de la „Victor Babeș” au făcut o evaluare asupra personalului din unitatea spitalicească. Rezultatele evaluării au indicat faptul că peste jumătate dintre medici, asistente, infirmiere, brancardieri și restul personalului chestionat au un nivel mediu sau ridicat de burnout.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/