Sute de mii de lei din bugetul orașului Moldova Nouă se pierdeau anual pe măturatul stradal, asta în timp ce alți bani erau cheltuiți pentru asistații social. Primarul Adrian Torma promite că lucrurile vor sta altfel începând chiar de astăzi.
Primarul orașului din Clisură își pune din nou lumea în cap printr-o decizie nu tocmai ușor de digerat, cel puțin pentru asistații social din Moldova Nouă. „Evident că nu poți fi pe placul tuturor și aproape toate deciziile majore de schimbare îmi sunt atacate și criticate”, recunoaște Adrian Torma.
De această dată, primarul a decis să plaseze măturatul stradal în slujba asistaților social, care vor lucra de acum cu normă întreagă de 8 ore. „Primăria Moldova Nouă plătea aproximativ 400.000 lei pentru măturatul stradal anual, dar în același timp avem la ajutor social un număr de aproximativ 100 de cetățeni care trebuie să presteze între 2 și 9 zile de muncă în cadrul primăriei. Până acum nici un primar nu a avut curajul să își asume o schimbare în această direcție și să folosească eficient atât resursele financiare, cât și forța de muncă avută la dispoziție”, spune primarul Adrian Torma.
Până acum, măturatul stradal se făcea cu o firmă privată, care însă lucra tot manual, așa cum o vor face începând de astăzi și asistații social. Aceștia vor primi toate ustensilele necesare din partea Primăriei, iar cei 400.000 de lei vor rămâne în contul administrației locale.