Accident, joi, într-o intrsecție din Timișoara! După ce două mașini s-au ciocnit, una a fost proiectată în zidul unei case.
În urma accidentului din zona Mehala, unul dintre șoferi a fost rănit și medicii l-au transportat la spital.
„Un bărbat în vârstă de 35 de ani a condus un autoturism pe strada Samuil Șagovici dinspre bulevardul Cetății înspre strada Grigore Alexandrescu, iar la intersecția cu strada Vuk Karadjici a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, acesta din urmă fiind proiectat într-un autovehicul parcat. Autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a fost proiectat într-un imobil. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 59 de ani”, a transmis IPJ Timiș.