Daună totală pentru șoferul unui autoturism care a luat foc în această dimineață, în Clisura Dunării.
Pompierii cărășeni au fost solicitați, în jurul orei 9.20, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, care a ars în totalitate, pe DN 57, în satul Cozla, comuna Berzasca. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii cărășeni recomandă respectarea următoarelor măsuri:
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul;
FOTO: ISU „Semenic”