Marțian Lepa, noul președinte PSD Oravița! Încep negocierile cu PRO România pentru funcția de viceprimar

În urma demisiei primarului Dumitru Ursu din fruntea filialei PSD Oravița, ca urmare a intenției de a se alătura Partidului Național Liberal, Comitetul Executiv al social-democraților a hotărât, în cursul zilei de astăzi, ca organizația din orașul de pe Valea Carașului să fie condusă de un președinte interimar, profesorul Marțian Lepa urmând să dețină această funcție până la organizarea unor alegeri statutare.

Despre părăsirea taberei politice cu ajutorul căreia edilul în exercițiu a reușit să bifeze al treilea mandat, precum și care sunt planurile de viitor ale membrilor filialei PSD Oravița, Marțian Lepa a declarat:

„Nu aș vrea să comentez pe marginea deciziei edilului Ursu. Proritatea echipei noastre în momentul de față se referă la obținerea unui rezultat cât mai bun cu ocazia alegerilor parlamentare. Avem nevoie de o echipă puternică, gata să funcționeze până la alegerea unui președinte plin”.

Întrucât, la sfârșitul acestei săptămâni, aleșii locali din Oravița se vor întruni la masa decizională pentru a hotărî cine va ocupa scaunul de viceprimar, consilierul local PSD a dat de înțeles că va încerca să aibă o discuție cu reprezentantul partidului condus de Victor Ponta, Liviu Almășan, în ideea de a deveni secundul șefului administrației publice locale orăvițene:

„După cum știți, noi, social-democrații, am obținut un număr de șase mandate în cadrul Consiliului Local. Voi purta discuții cu cei de la Pro România în vederea obținerii majorității la masa decizională și, sigur, pentru susținerea mea în ceea ce privește funcția de viceprimar”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/