Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Isac, critică USR după sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe noua Lege a integrității. Parlamentarul susține că formațiunea condusă de Dominic Fritz ar fi renunțat la principiile privind integritatea atunci când acestea ajung să îi vizeze propriul lider.
„Există momente în care un partid trebuie să demonstreze dacă principiile pe care le invocă sunt convingeri sau simple sloganuri de campanie. USR a oferit răspunsul. Ani la rând au susținut că integritatea nu admite excepții. Au cerut sancțiuni ferme și au repetat că legea trebuie aplicată identic tuturor. Atât timp cât discuția îi privea pe alții. Acum, când efectele legii îl pot viza pe propriul președinte, aceeași lege este contestată la Curtea Constituțională. Ceea ce ieri era prezentat drept o garanție a statului de drept devine, peste noapte, o problemă de constituționalitate”, a scris parlamentarul pe contul său de Facebook.
Deputatul PSD este de părere că poziția USR ar fi fost diferită dacă în aceeași situație s-ar fi aflat un lider al social-democraților.
„Dacă situația l-ar fi vizat pe un lider PSD, sunt convins că discursul ar fi fost cu totul altul. Am fi auzit despre toleranță zero față de conflictele de interese și despre faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Astăzi însă, principiile par negociabile atunci când miza este propriul partid”, a comentat Isac.
Social-democratul face referire și la miza financiară a sesizării, susținând că aceasta ar putea afecta îndeplinirea unui jalon important din PNRR, cu termen-limită la 31 august.
„Mai grav, această decizie riscă să afecteze îndeplinirea unui jalon important din PNRR, cu termen-limită la 31 august. În loc să contribuie la respectarea unui angajament asumat de România, USR a ales să deschidă un conflict constituțional într-un moment în care timpul contează. Românii trebuie să observe tot mai ușor această dublă măsură. Integritatea nu poate funcționa doar împotriva adversarilor politici. Ori este aceeași pentru toți, ori nu mai este un principiu, ci doar un instrument de campanie”, a încheiat parlamentarul cărășean.
CCR urmează să discute, pe 12 august, sesizarea privind legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității.