Marius Damian: „Sprijinul acordat fermierilor este un angajament față de viitorul României”

marius damian psd caransebes

Deputatul Marius Damian anunță că fermierii vor putea beneficia de bani în avans începând din octombrie. Un miliard de euro din fonduri europene a fost alocat pentru sectorul agricol și dezvoltarea rurală.

Agricultorii români vor beneficia de fonduri în avans pentru susținerea activității lor, totul cu bani de la Uniunea Europeană. Măsura a fost luată pentru a asigura un flux de numerar stabil care să le permită fermierilor să investească în tehnologii moderne, să adopte practici sustenabile și să răspundă eficient provocărilor climatice. „Susținerea fermierilor români este un pilon esențial pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și pentru prosperitatea comunităților rurale din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat măsuri importante în cadrul Campaniei 2024, menite să sprijine agricultorii în aceste vremuri provocatoare. Astfel, fermierii vor beneficia de avansuri substanțiale din fondurile Uniunii Europene: 70% pentru plățile directe, provenind din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85% pentru proiectele de dezvoltare rurală și de mediu, finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, a explicat deputatul Marius Damian.

APIA s-a angajat să demareze plata avansurilor din 16 octombrie, având un fond alocat de un miliard de euro. „Susținerea financiară nu doar că sprijină dezvoltarea economică a fermelor, dar are și un impact pozitiv asupra economiei rurale în ansamblu. Crearea de locuri de muncă, revitalizarea zonelor defavorizate și consolidarea rețelelor de furnizare sunt efecte directe ale acestui sprijin. Prin urmare, investițiile în agricultură contribuie nu doar la stabilitatea sectorului agricol, dar și la dezvoltarea echilibrată și durabilă a întregii țări […] În acest context, sprijinul acordat fermierilor devine nu doar o necesitate economică, ci și un angajament față de viitorul prosper al României”, a încheiat social-democratul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/