Deputatul social-democrat Marius Damian rememorează șirul evenimentelor care au marcat cursul istoriei și vorbește despre tripla semnificație a datei de 9 mai.
„Astăzi, sărbătorim 74 de ani de la momentul în care națiunile Europei în anul 1950 au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producției de cărbune și oțel, un eventual război între Franța și Germania, rivali istorici, «ar fi nu numai de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material». Reunirea intereselor economice a contribuit la creșterea standardelor de viața și la crearea unei Europe mai unite, oferind posibilitatea de a adera la CECO și altor țări.
De atunci și până în acest moment, Europa nu a încetat sa înflorească, chiar dacă a fost supusă și grelelor încercări, Europa a oferit în continuare posibilitatea de dezvoltare tuturor statelor membre.
Așa cum a rostit, Robert Schuman în declarația de la 9 mai 1950, «Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto», trebuie să ne amintim că fără eforturi nimic nu este cu putința și nimic nu poate fi realizat peste noapte, dar atâta timp cât exista o direcție concretă, scopul devine și el concret.
Tot la data de 9 mai 1877, ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu declara în Camera Deputaților independența – «Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare».
Aceasta zi, marchează și Ziua Victoriei împotriva Germaniei Naziste din anul 1945.
Toate cele 3 semnificații ale acestei zile, sugerează obiectivul principal pe care ni l-am dorit și îl dorim în continuare: pacea. La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!”, a transmis parlamentarul cărășean.