Rector al Universității de Vest din Timișoara din 2012, profesorul universitar Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș, rămâne la conducerea UVT în următorii cinci ani.
Pirtea și-a câștigat noul mandat cu 72% din numărul total de voturi exprimate în cadrul alegerilor organizate luni, 11 decembrie. Contracandidatul său, profesorul universitar Viorel Putz a obținut 19% din voturi. Au fost 36 de voturi nule și 8 albe.
Au avut drept de vot 669 de membri ai comunității academice, dintre care 621 sunt cadre didactice și cercetători angajați pe perioadă nedeterminată, iar 48 sunt studenți (din Senat și consiliile facultăților).
Rezultatul alegerilor va fi validat în următoarea ședință a Senatului UVT. Potrivit legii, ministrul Educației va emite apoi un ordin de numire în funcție a rectorului pentru mandatul 2023-2028.