Marilen Pirtea consideră că personalul bine pregătit e singura soluție pentru a opri exodul marilor companii din Vest

Deputatul PNL Marilen Pirtea consideră că piața forței de muncă din zona de vest a țării și nu numai trebuie să se adapteze schimbărilor nevoilor angajatorilor, în speță, ale companiilor străine. Concret, pe fondul lipsei acute de meseriași, politicianul consideră că și administrația și instituțiile de învățământ ar trebui să instruiască oameni astfel încât companiile străine să nu plece din România.


Numai de la începutul anului, companiile Nestle (industrie alimentară) din Timișoara și Rieker (pantofi) din Lugoj au anunțat că își vor închide producția în Banat. De asemenea, și vecinii din Arad resimt puternic acest fenomen, după ce companiile Leoni (producție de cabluri), KSS (automotive) și Rosko Textil (lenjerie intimă) au decis să reducă sau să închidă activitatea.

Recentele anunțuri ale unor companii productive din zona de vest, din domenii precum transport, fabricarea mobilei, servicii de alimentaţie, comerţ cu maşini şi echipamente, activităţi de intermediere monetară ori de producție îmbrăcăminte și încălțăminte,sau de producție alimentară, produc îngrijorare în toate mediile publice. Sunt în discuție câteva mii de locuri de muncă, din județele Timiș și Arad, care vor fi reduse prin închiderea unităților productive ce aparțin unor investitori străini. În situația în care vestul țării reprezintă economic prima regiune a României ca cifră a exporturilor, cu o dominație a valorii exporturilor realizată de firme internaționale, care își transferă produse finite în rețelele logistice de distribuție, este simplu de înțeles că scenariul unei involuții economice a zonei de vest se poate dovedi plauzibil. Riscul unei scăderi economice poate fi evitat prin soluții pragmatice de intervenție, prin care să înlocuim scăderea valorii economiei productive prin stimularea și creșterea economiei terțiare, cea care implică locuri de muncă de înaltă specializare”, consideră Pirtea.


Școlile profesionale și universitățile, deopotrivă soluții

Rectorul Universității de Vest consideră că școlile profesionale trebuie să pregătească meseriași, iar universitățile – specialiști bine pregătiți pentru a stopa exodul companiilor. „Soluțiile nu pot să vină decât din investițiile și sprijinul reciproc, pe relația dintre administrațiile locale și sistemul de educație. Învățământul dual-profesional poate să fie un driver de stabilizare a unităților productive, pentru că unul dintre motivele din cauza căruia încep să se închidă capacitățile productive este chiar grava criză de specialiști din calificările profesionale cerute în diversele domenii productive. Pe de altă parte, dezvoltarea și înalta specializare universitară sunt la fel de importante, ca driver al creșterii economice, dat fiind că înlocuirea producției de bunuri și componente prin investiții ale economiei terțiare, de cercetare-dezvoltare și înaltă tehnnologie, nu va fi posibilă fără o extindere vizionară în direcția creșterii specializărilor universitare, fără multiplicarea numărului de absolvenți ai programelor universitare de înaltă specializare, necesari pentru calificările viitorului”, afirmă deputatul.

România nu mai e un bazin de forță de muncă ieftină

În contextul în care unele companii chiar au anunțat că se vor muta în Asia, unde forța de muncă e mai ieftină ca la marginea Uniunii Europene, Pirtea consideră că piața trebuie să se repoziționeze spre o zonă de vest dedicată în primul rând pentru înalta tehnologie. „Companii importante precum Nestle, Rieker, Leoni, KSS sau Rosko Textil își reduc sau își închid capacități de producție în care era angajat personal de calificare medie. Totuși, multe investiții strategice din zona de vest cresc și prognozează creșteri accentuate, cu condiția de a se garanta creșterea bazinului de specialiști cu calificări superioare, care nu pot să provină decât din programele de formare universitare sau chiar din programele post-universitare, susținute în comun prin relația dintre universități, administrație și antreprenori – triunghiul anti-criză economică, soluția dezvoltării sustenabile. A trecut timpul când economia noastră era un magnet pentru investitorii ce căutau forță de muncă ieftină și calificată, utilizabilă mai ales pentru profesiile din zona productivă, cu grad scăzut de tehnologizare. Acum, raportul ocupării personalului în zona de vest se schimbă în favoarea calificărilor înalte, integrate centrelor de dezvoltare și hub-urilor cu tehnologii de vârf”, a mai punctat vicepreședintele Camerei Deputaților.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/