Marile decizii ale lunii ianuarie. Se hotărăște soarta funicularului!

Aleșii locali ai Reșiței analizează la început de an cât de benefică ar fi preluarea obiectivului care străbate centrul orașului. Asta, mai cu seamă că omul de afaceri Barbălată are probleme cu legea și pentru prima dată se arată dispus să îl vândă la prețul de achiziție.

Discuțiile rămase în coadă de pește la finele anului trecut se vor relua în prima ședință de Consiliu Local din acest an, mai exact de la finele lunii ianuarie. Termenul până la care consilierii vor hotărî coincide cu primul plen. Construcția este într-adevăr una solidă și reprezentativă pentru istoria industrială a Reșiței, însă în timp aceasta s-a degradat.

Asta, pentru că nici actualul proprietar, Costel Ciobanu zis Barbălată, și nici fostul proprietar, TMK, nu s-au arătat interesați să investească în obiectiv. La stadiu de zvon, imobilul ar fi urmat să fie transformat într-unul futurist cu restaurante și birouri suspendate, însă de aici și până la a realiza ceva realitatea este una cruntă: pentru funicular există o decizie de demolare dată de instanță. Întrebarea care se pune acum este dacă construcția merită să fie cumpărată din banii reșițenilor, cu 150.000 de dolari, după care să treacă prin ample investiții din fonduri atrase, sau dacă va fi lăsată în continuare în posesia omului de afaceri care ar trebui să îl modernizeze sau să plătească milioane de lei pentru demolarea lui.

„Colegii consilieri urmează să se pronunțe dacă îl achiziționăm sau nu. Eu am obligația să pun în aplicare acea sentință definitivă, de demolare a funicularului pentru care s-a făcut un studiu de portanță. Este o construcție solidă! Reșițenii trebuie să se pronunțe, iar în ianuarie să fie făcut ceva concret. Nu am făcut-o până acum, deși ar trebui să aprob demolarea. E vorba de sume atrase care ar putea salva obiectivul. Au fost incidente în trecut. (…) În ianuarie, sper să se ia o decizie, a declarat Mihai Stepanescu, primarul orașului.

Pe lângă funicular, aleșii vor lua în discuție și soarta parcărilor publice, pentru care există decizii date de instanță.

 

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    Daca eram primar ,i-mi ,legam”numele, ca, oricum nu faci nimic de capul tau ,de furnicular! Cat costa , cat cere apropietarul, cu cat la achizitionat?Ce smen sa fac?Las apropietarul sa achizitioneze, si eu primar autentic il iau la pret mai bun…..Ca contribuabilu,care nu stie, nu are, i sa facut lehamite,sa mai poata face ceva. Diferenta de $ vad cum o impart, doar eu ca primar,il cumpar!S-A mai vazut sa tina seama domn primar de asa zisele consultari?I-a ghici?Aduc aminte; tramvaie, cet,dar acu…..TOATE AU FOST!!!!ISTORIE!!!!!!!!!!!!ASA O SA FIE SI FURNICULARUL, ….., DAR NU SUNT PRIMAR,…..DACA ERAM..?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/