Maria Grapini a refuzat o invitație a premierului Viorica Dăncilă. A ales protestul transportatorilor de la Bruxelles

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Europarlamentarul Maria Grapini s-a implicat la protestul pașnic al transportatorilor din țările est-europene. Politicianul consideră că deși doar unul dintre cele trei rapoarte ale protestatarilor a intrat în Comisia TRAN, victoria este una importantă. Pentru a fi alături de români la protest, Grapini a refuzat o invitație de la premierul Dăncilă.

Maria Grapini fusese invitată de prim-ministrul Viorica Dăncilă la concertul  extraordinar susținut de orchestra Uniunii şi corul Filarmonicii George Enescu, cu ocazia debutului Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Totuși, europarlamentarul a ales să rămână la Bruxelles, pentru protestul transportatorilor. Concret, la protestul pașnic din capitala Belgiei și UE au participat reprezentanți ai Fort, UNTRR, Bucovina, APTE 2020. Grapini a votat în Comisia TRAN problemele expuse pe pachetul de mobilitate I, care conține trei regulamente importante pentru transportatori, referitoare la detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier, timpii de conducere şi de odihnă ai șoferilor profesioniști şi adaptarea la evoluțiile din sectorul transportului rutier.


Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Alături de europarlamentari din România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Spania și alții, europarlamentarul umanist a luptat să contracareze prevederile regulamentelor care ar aduce consecinţe negative asupra economiei României şi a transportatorilor din Est. Grapini susţine continuarea liberalizării pieței transportului rutier de marfă, în condiții juste însă. Două dintre rapoarte au fost respinse, cel referitor la detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier şi cel referitor la timpii de conducere şi de odihnă ai șoferilor profesioniști. Cel de-al treilea raport a fost adoptat în Comisie.

„Atunci când este solidaritate și unitate putem câștiga! În Comisie au fost respinse rapoartele privind detașarea, respectiv timpii de odihnă şi condus. Raportul privind cabotajul din păcate a fost votat foarte strâns. Important este că ne-am unit, eurodeputații români din Comisia TRAN cu cei din Bulgaria, Polonia, Ungaria, apoi şi Spania, parțial! Avem o primă victorie prin respingerea celor două rapoarte și urmează să ne organizăm pentru următoarea etapă! Am sentimentul datoriei îndeplinite! Azi a fost un exemplu de unitate! Indiferent de grupul politic, azi am respins la vot două rapoarte care ar fi scos transportatorii din țările est-europene de pe piața UE! Am fost alături de protestatari, rămân alături de ei, sper ca transportatorii români să fie susținuți și în Consiliul European”, a declarat, imediat după încheierea ședinței de la Bruxelles, Maria Grapini.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/