Marcel Vela: Sub umbrela NATO, România e în siguranță! Nu ne afectează acest război!

vela marcel

Senatorul PNL de Caraș-Severin îi liniștește pe românii care se tem că agresiunea Rusiei s-ar putea manifesta în viitor și asupra Moldovei sau României.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, consideră că invadarea Ucrainei nu are nici cea mai mică justețe și că doar diplomația poate pune punct războiului declanșat de soldații lui Vladimir Putin. „Trăim vremuri complicate, chiar dramatice. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o tragedie. E un război absurd. Cred că doar prin negocieri, prin diplomație, se poate ajunge la pace, la un armistițiu care să liniștească în prima fază lucrurile, apoi să le așeze și să fie pace în proximitatea granițelor României.”, a afirmat liderul PNL Caraș-Severin la Express Live.

Vela a remarcat modul în care românii s-au mobilizat și au venit în sprijinul ucrainenilor fugiți din calea tancurilor rusești și a explicat că refugiații au o serie de drepturi în țara noastră: „Dincolo de dramatismul evenimentelor, noi, românii, am dat dovadă de dragoste, de deschidere, de solidaritate. România e pregătită să primească peste 70.000 de refugiați zilnic. Au aici drept la muncă, la învățământ, la sănătate, ceea ce este extraordinar pentru ucrainenii care fug din calea războiului.”

Referitor la temerile românilor, cum că planurile expansioniste ale lui Vladimir Putin ar putea depăși granițele Ucrainei, senatorul PNL a îndemnat la calm: „Umbrela NATO e pentru noi garanția că nu ne afectează acest război. România e în siguranță! Mai mult, Moldova ar putea fi primită mai repede în Uniunea Europeană ca urmare a acestui război!”

 

banner 970 x 250