„Marcel Vela și Nelu Popa să ne scape de catastrofa de la Consiliul Județean! Sunt responsabili de aducerea acestui personaj sinistru!”

dunca vela popa

Senatorul Ion Mocioalcă îl desființează pur și simplu pe președintele Consiliului Județean Caraș-Severim, Romeo Dunca, și le cere celor doi oameni care l-au instalat în Palatul Administrativ să-l trimită acasă!

Parlamentarul PSD l-a ironizat mai întâi pe Romeo Dunca pentru că n-a înțeles jocurile care s-au făcut chiar sub ochii lui și a rămas printre puținii liberali din Caraș-Severin care au mers cu echipa pierzătoare la Congresul PNL. Mult mai aspre sunt însă vorbele lui Ion Mocioalcă la adresa șefului Consiliului Județean atunci când se referă la performanțele administrative ale acestuia și le cere celor care au garantat pentru Romeo Dunca să intervină.

„Romeo Dunca a anunțat că el votează cu Orban în orice condiții. Păi ce pot să spun?! Este la fel de neinspirat în politică, așa cum e și în administrație. Aș putea să spun că în politică mai are o șansă, dar în administrație niciuna. De această catastrofă ar trebui să ne scape cât mai curând atât Marcel Vela, cât și Nelu Popa, care sunt responsabili deopotrivă și în egală măsură de aducerea acestui personaj sinistru în conducerea județului!”, a comentat Ion Mocioalcă.