Liderul PNL şi co-preşedintele USL Caraş-Severin, Marcel Vela, a vorbit din nou despre efectele şi avantajele descentralizării în judeţ.
Liberalii şi social-democraţii s-au întâlnit la începutul săptămânii, la București, la Ministerul Dezvoltării, unde au analizat alte propuneri şi idei legate de procesul de descentralizare. „Toate ideile și toate părerile, indiferent din ce parte au venit în această comisie mixtă, au fost acceptate, analizate și s-a încercat găsirea celor mai bune soluții pentru a rezolva orice aspect legat de descentralizare”, a spus Vela. Astfel, s-a stabilit ca porturile Baziaș, Moldova Veche și Drencova, aflate în prezent în subordinea Administrațiiei Porturilor Dunării fluviale, cu sediul la Giurgiu, să treacă la Consiliul Județean Caraș-Severin.
Procesul de descentralizare vizează şi familia şi protecţia socială. „Cel mai important lucru este cel legat de o activitatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Agențiile județene pentru prestări sociale funcționează în prezent în colaborare cu administrațiile locale. Administrațiile locale fac anchete, dosare, le trimit la agenția județeană, primăriile semnează o dispoziție care ajunge la agențiile județene, după care urmează un control. Este o procedură destul de complexă și complicată. Ne-am gândit dacă această agenție nu ar fi bine să își facă treaba de la cap la coadă, adică să fie o structură organizațională sub forma Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să își facă singură dosarul, verificările, suspendările etc.”, a explicat liderul liberal.
Interesante sunt şi hotărârile legate de taxa pe viciu. Cu privire la descentralizarea direcțiilor de sănătate publică şi a celorlalte structuri ce țin de Ministerul Sănătății, s-a convenit ca din taxa pe care în prezent o încasează Ministerul Finanțelor Publice și se transferă la Ministerul Sănătății, un procent să fie reparartizat și spre adiministratorii spitalelor din teritoriu care vor prelua activitățile. „Ideea o vom dezvolta în continuare, pentru că această taxă are trei coordonate: problemele naționale, investițiile în aparatură și investițiile în clădirile Ministerului Sănătății. O parte din aceste atribuții pot fi analizate și repartizate către autoritățile locale”, a mai declarat Marcel Vela. O altă discuţie a fost legată de structura de ordine publică din cadrul Ministerului de Interne, dacă trece la administrațiile locale sau rămâne la MAI.
,,Trebuie grăbită descentralizarea, pentru că în proiectul de buget din 2014 toate sumele pe care acum ministerele le folosesc vor fi realocate către administrațiile locale prin procesul de descentralizare. De la 1 ianuarie 2014 se vrea ca descentralizarea să fie pusă în practică.” Marcel Vela, preşedinte PNL Caraş-Severin