Senatorul Marcel Vela a transmis un mesaj emoționant de 8 Martie tuturor doamnelor și domnișoarelor, dar în special mamelor, pe care le numește „cea mai mare bogăție”.
„Cel mai mare cadou pe care-l poți face cuiva nu este să-i dăruiești din bogățiile tale, ci să-l faci să și le descopere pe ale sale. Cea mai mare bogăție a fiecăruia dintre noi este MAMA!”, este mesajul senatorul Marcel Vela de 8 Martie.
Mama este în gândul fiecărui om nu doar de 8 Martie, ci în fiecare zi, fiindcă „femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii. (…) Aș vrea să-mi trăiesc din nou viața, dar numai pentru a o vedea pe mama.”, mai spune senatorul cărășean, citând din poetul Grigore Vieru.
„La mulți ani tuturor mamelor, doamnelor, camaradelor noastre!” – Marcel Vela.