Președintele PNL Caraș-Severin susține cu fermitate noul Guvern Bolojan și subliniază importanța unității în fața provocărilor actuale.
Cabinetul condus de Ilie Bolojan și-a intrat în drepturi luni-seară, imediat după primirea votului de încredere în Parlament și depunerea jurământului de credință la Cotroceni.
Învestirea noului Executiv a fost primită cu optimism și susținere din partea membrilor PNL, printre care și președintele filialei Caraș-Severin, deputatul Ion Marcel Vela, prezent în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului la momentul votului.
„Am votat cu mare încredere Guvernul Bolojan, fiindcă este un moment istoric pentru țara noastră și PNL își asumă prin Ilie Bolojan cârmuirea țării într-o perioadă istorică grea, în care avem nevoie de oameni de stat capabili de sacrificiu și, totodată, puternici, care înțeleg că sunt în slujba poporului și nu poporul în slujba lor”, a subliniat Marcel Vela importanța momentului.
Deputatul cărășean consideră și că: „unitatea tuturor forțelor politice pro-europene este consolidată de liderul liberal care a înțeles perfect că vremurile grele cer oameni fermi în fruntea țării. (…) Am încredere totală în noua echipa guvernamentală condusă de un lider valoros, pragmatic și patriot, Ilie Bolojan. Mult succes!”