Mamografii gratuite la Spitalul Victor Babeș Timișoara

stiri Timisoara: mamografii gratuite la spitalul victor babes
stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

În România, una din opt femei este diagnosticată cu cancer mamar.

Statisticile arată că peste 90% dintre cancerele de sân apar după 40 de ani. Un control regulat poate duce la identificarea precoce a acestora. De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului de Sân, medicii atrag atenția asupra importanței depistării precoce a bolii.

„Mamografia se recomandă a fi făcută după vârsta de 40 de ani, o dată la doi ani sau ori de câte ori se observă o modificare a structurii sânului și, în acest caz, vorbim de schimbări de formă, culoare, textură. Investigația permite depistarea microcalcificărilor, oferind indicii despre posibilitatea prezenței unui cancer incipient chiar și cu doi ani înainte ca acesta să poată fi simțit prin palpare. Din păcate, numărul femeilor care aleg să facă o investigație imagistică nu este foarte mare și asta în condițiile în care, dacă boala oncologică a sânului ar fi depistată timpuriu, șansele de supraviețuire și chiar vindecare sunt de peste 95%. În cazul depistării într-o formă metastatică, supraviețuirea scade la sub 30 de procente. Continuăm să fim pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește screening-ul mamar”, a declarat Diana Manolescu, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul de Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș Timișoara.

În luna octombrie, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara pot fi făcute mamografii gratuite, în baza trimiterii de la medicul specialist. Programări se pot face la 0746.741.611, de luni până vineri, între orele 8.00 și 14.00.

Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100

Spitalul are în dotare un mamograf 3D cu tomosinteză, care permite depistarea nodulilor. Investigația imagistică durează 15 minute și înseamnă realizarea a patru filme, câte două pe fiecare sân, pentru identificarea zonelor posibil maligne. Când se observă prezența unei anomalii, examinarea poate fi completată cu o ecografie de sân sau cu un RMN de sân. Și acestea din urmă investigații pot fi făcute la „Victor Babeș”.

În 2022, în România, peste 12.000 de femei au fost diagnosticate cu această maladie. În jur de 4.000 de femei pierd anual lupta cu cancerul de sân, deși, dacă boala ar fi depistată într-un stadiu incipient, șansele de supraviețuire și vindecare sunt de peste 95%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/