La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara se pot realiza mamografii gratuite. Aveți nevoie de o trimitere de la medicul specialist și a biletului de decont CAS.
Mamografia reprezintă o tehnică importantă de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân, oferind posibilitatea de intervenție imediată și a unui tratament adecvat în stadiile incipiente ale bolii.
„Deși cancerul de sân se numără printre afecțiunile oncologice ce pot fi depistate în stadii incipiente, prin investigații imagistice, numărul femeilor care își fac un control regulat este în continuare mic. Anul trecut, în urma unei campanii de screening, au fost investigate 1.300 de femei. Peste 10% dintre acestea au avut un rezultat pozitiv la examenul mamografic. În cadrul Laboratorului de Radiologie, însă, putem aprofunda investigațiile, în cazul în care există o suspiciune de boală oncologică, cu examen ecografic, IRM de sân, iar apoi să realizăm o biopsie mamară.”, a spus Diana Manolescu, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul „Victor Babeș”.
Depistarea precoce, în stadii incipiente, a unei boli oncologice de sân face ca șansele de vindecare să fie de peste 95%. În România, însă, cancerul de sân este principala cauză de mortalitate la femei. Statisticile arată că una din opt femei este diagnosticată cu cancer mamar.
„Celulele canceroase pot migra, dezvoltând metastaze. De aceea, cu cât aceste celule bolnave sunt distruse mai repede, cu atât șansele de a supraviețui unei maladii cumplite sunt mai mari. Mamografia reprezintă, de fapt, primul pas în depistarea imagistică a unei neoplazii. Aparatul pe care-l avem în dotarea Laboratorului de Imagistică Medicală este unul foarte performant. Mamograful digital cu tomosinteză este cea mai modernă metodă pentru diagnosticarea imagistică a nodulilor. Practic, sânul este scanat în două incidențe, iar tomosinteză permite obținerea unor imagini 3D de înaltă rezoluție cu întregul sân. Astfel, prin această tehnică pot fi depistate microcalcificările la nivelul sânului, mai ales că acestea reprezintă un semnal de alarmă care precede apariția unui cancer mamar.”, a mai explicat Diana Manolescu.
Medicii recomandă ca mamografia să fie făcută o dată la doi ani, după vârsta de 40 de ani, sau ori de câte ori se observă modificări la nivelul sânului, formă, culoare, textură:
Mamografiile sunt gratuite la „Victor Babeș” în baza unei trimiteri de la medicul specialist și a biletului de decont CAS. Programările pentru realizarea unei mamografii se pot face la telefon 0746741611, de luni până vineri, între orele 8.00 și 14.00.