O mamă și fiul acesteia au fost găsiți, marți seara, decedați în locuința lor din Timișoara.
Potrivit primelor informații, o vecină a fost cea care a alertat autoritățile. Pompierii au spart ușa apartamentului și au găsit femeia spânzurată, iar pe fiul ei decedat pe pat.
Incidentul a avut loc într-un imobil de pe Aleea Sănătății, din zona Spitalului Județean Timișoara.
„Echipajul medical sosit la fața locului nu a identificat urme de violență pe corpul victimelor, nici suspiciuni cu privire la cauzele decesului, persoanele fiind transportate la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauzele deceselor”, a transmis IPJ Timiș.
Potrivit polițiștilor, femeia avea 49 de ani și fiul ei 24. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.