Mai puține apeluri false date de cărășeni la 112, anul acesta!

Apel de urgență la 112

Cărășenii s-au dovedit mai precauți în acest an în privința apelurilor date la 112. Numărul lor a scăzut față de 2023.

Prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 au fost efectuate și înregistrate, în primele nouă luni ale anului, 10.488 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, cu 548 de apeluri mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea 6.162 de apeluri au fost efectuate din mediul urban și 4.326 din mediul rural. Media de apeluri 112 pe zi a fost de 38,3, comparativ cu primele nouă luni ale anului 2023, când aceasta a fost de 40,4.

În primele nouă luni ale lui anului a scăzut și numărul apelurilor 112 care nu se confirmă, de la 4.381 la 4.216, precum și cel al apelurilor efectuate de persoane anonime, cu 260 (701, -260, -27 %; reprezintă 6,7% din totalul apelurilor efectuate). În ceea ce privește natura sesizărilor, în 2024, ca ponderi, majoritatea apelanților sesizează: accident rutier (12,3%), stare conflictuală (8%), alte evenimente rutiere (5,4%), aceste genuri de sesizări reprezentând 56,3% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/