Mai puțin periculoși! Arborii din Lugoj, toaletați de alpiniști utilitari

copaci arbori toaletati

Primăria Municipiului Lugoj a început acţiunile de toaletare și extragere a arborilor periculoși, bolnavi sau uscați de pe străzile orașului în urma unui program bazat pe solicitări venite din partea cetățenilor.

Primăria Municipiului Lugoj a demarat o amplă acțiune de toaletare a arborilor periculoși din oraș. Este vorba de aproape 100 de copaci, mare parte dintre ei fiind deja curățați. Una dintre cele mai ample acțiuni s-a desfășurat în aceste zile pe toată lungimea și pe ambele părți ale străzii Ion Huniade, dar și pe Buziașului sau Rosada.

„Este nevoie periodic de astfel de acțiuni de toaletare, pentru că pot apărea tot felul de probleme, mai ales în cazul unor furtuni. Mai sunt oameni care constestă aceste lucrări, dar ele sunt necesare”, a comunicat primaria Lugoj.

Toaletările sunt efectuate de o firmă de alpiniști utilitari, iar autorităţile locale vor plăti 30.090 de lei, aproximativ 6.100 de euro, pentru toaletarea arborilor periculoși.

Arborii sunt toaletați de o firma specializată, ce deține atestat de exploatare forestieră valabil, personal calificat și echipament specializat. Un arbore toaletat va costa administrația locală lugojeană 354 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/