Mai presus de lege

Ştire de ultimă oră: Oana Zăvoranu este în pericol de a fi anchetată penal. A dat-o în judecată Pepe, bărbatu-său. El a făcut o plângere împotriva Oanei pentru furt şi distrugere. Un fleac de vreo 70 de mii de euro pentru distrugerea apartamentului. Judecătorul a dispus urmărirea penală. M-am cutremurat. O zi întreagă n-am putut să mănânc. Dacă tot vorbim chestii de-astea judecătoreşti, să spunem că s-a mai petrecut un fapt, care nu întrece în gravitate păţania Oanei Zăvoranu. Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a dat demisia. Comunicatul de presă spune că omul şi-a dat demisia „din motive personale”, fără a preciza despre ce anume este vorba. Probabil n-a mai putut face faţă intrigilor politice sau poate sub presiunea străzii, a celor care demonstrau împotriva aplicării legii privind exploatarea de la Roşia Montană. Anastasiu Crişu era de mai puţin de un an de zile Avocatul Poporului. Atât a rezistat. Mai mult ca sigur, şi Băsescu Traian şi-a băgat nasul în treaba asta, ştiut fiind cât de importantă e această funcţie pentru el. Cine ştie cu ce l-o fi supărat, de l-a determinat să-şi dea demisia. Este adevărat, de-a lungul acestui an, a fost un tip discret, nu a prea ieşit în evidenţă în faţa opiniei publice. Gata, USL nu se mai rupe, ne-a spus Băsescu la ieşirea sa zilnică de la ora 18. Cu mare satisfacţie în glas, ne-a povestit că s-a întâlnit cu Ponta şi cu liberalul Chiţoiu şi că aşa a rămas stabilit. Acciza de 0,7 la sută la carburant nu se mai aplică nici la benzină, nici la motorină, vreme de trei luni. Iar în ianuarie 2014 va vorbi el cu reprezentanţii FMI-ului. Acciza dispare şi se vor găsi bani de la alte cheltuieli bugetare. Ne-am liniştit. Băsescu şi-a luat în primire postul de prim-ministru. Sau se antrenează pentru această îndeletnicire, după ce nu va mai fi preşedinte. Va fi o perioadă fastă pentru noi. După aia ne vom trezi iar cu el preşedinte. Iar o perioadă fastă pentru noi, urmează alţi zece ani, apoi va fi din nou şeful guvernului. Şi tot aşa. O bilă albă pentru moşierul Băsescu, care în timpul liber va aduna castraveţi la Nona. Să nu uităm. Şeful DNA, Codruţa Kovesi, ne-a asigurat că Băsescu va fi cercetat penal pentru terenurile de la Nona, după ce nu va mai avea imunitatea dată de funcţia de preşedinte. Iată o persoană care e mai presus de lege. Bravo lui!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/