Mai mulți bani pentru indemnizații sociale din această lună

Zece familii din Caraș-Severin primesc jutoare de urgență de 38.000 lei

Beneficiile de asistență socială se majorate din această lună, în contextul creșterii Indicatorului Social de Referință (ISR).

Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie, ca urmare a majorării cu 10,4 % a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la 598 lei, în anul 2023, la 660 lei, în 2024, informează Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.

După aplicarea noii valori a ISR, cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului se majorează de la 1.495 lei la 1.651 lei. De asemenea, indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități cresc pentru adulți de la 599 lei la 662 lei pentru handicap grav, de la 449 lei la 496 pentru handicap accentuat, și pentru handicap mediu – de la 72 lei la 80 lei. Și în cazul copiilor, prestația crește de la 359 lei la 397 lei pentru handicap grav, de la 210 lei la 232 lei pentru handicap accentuat și de la 72 lei la 80 lei pentru handicap mediu.

Cuantumul minim al indemnizației lunare de acomodare în cazul adopției unui copil se majorează de la 2.034 lei la 2.245 lei, iar valoarea indemnizației de sprijin de la 718 lei la 793 lei. În același timp, indemnizația lunară pentru tinerii care optează pentru ieșirea din sistemul de protecție socială și urmează cursurile de învățământ sau se angajează, crește de la 2.871 lei la 3.170 lei. Ajutorul lunar nerambursabil pentru refugiați crește și el de la 646 lei la 714 lei.

Și sprijinul pentru incluziune se majorează din această lună de la 313 lei la 346 lei, lei, respectiv de la 456 lei la 504 lei, în cazul persoanei vârstnice de peste 65 ani, în timp ce sprijinul pentru familii cu copii crește de la 795 lei la 879 lei.

Alocația lunară de plasament crește, de asemenea, de la 1.082 lei la 1.194 lei, iar pentru copilul cu handicap de la 1.622 lei la 1.791 lei. La aceasta se adaugă și indemnizația de sprijin, care ajunge după majorare la 529 lei.

Plata drepturilor de beneficii de asistență socială, aferente lunii martie 2024, se va efectua în luna aprilie 2024, cu excepția alocației lunare de plasament majorată, care va fi plătită în luna martie 2024”, precizează Elena Solomonesc, directorul executiv al AJPIS Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/