Mai mulţi bani de la Primăria Lugoj pentru nou născuți

nou nascut in incubator

Tichetele pentru fiecare copil care se naşte la Lugoj vor creşte de la 1500 la 1800 de lei.

În luna iunie 2022, printr-o hotărâre de Consiliu local, s-a aprobat acordarea „Trusoului pentru nou-născut” sub formă de tichete valorice.

Prin aceasta, Primăria Municipiului Lugoj vine în sprijinul proaspeților părinți prin acordarea unui supliment financiar la nașterea copilului.

De la 1 iulie 2022, prin intermediul Direcției de Asistență Socială Comunitară, Primăria a acordat pentru fiecare nou născut suma de 1.500 de lei, în tichete valorice. Având în vedere creșterea semnificativă din ultimul timp a prețurilor la alimente și nu numai, Consiliul Local al Municipiului Lugoj a aprobat o creștere valorică a tichetelor pentru nou născuți de 20%, respectiv majorarea sumei acordate de la 1.500 la 1.800 de lei.

Mai mulți locuitori

Acest supliment financiar pentru nou născuți este oferit de administrația locală în baza unei cereri scrise. El nu este condiționat de starea materială a familiei respective. „Intenția este de a contribui, într-o oarecare măsură, la creșterea natalității în municipiu. De asemenea, este și o recunoaștere a administrației locale față de cei care își asumă rolul de părinți, în contextul economic instabil generat de războiul din Ucraina. Firmele multinaționale care își desfășoară activitatea în municipiu atrag nu numai forța de muncă din satele din jur, ci și oameni din alte părți ale țării și chiar din străinătate, din țări din afara Uniunii Europene. În aceste condiții.pe termen mediu și lung, acordarea acestui ajutor financiar va contribui inclusiv la creșterea numărului de locuitori”, spune primarul interimar Bogdan Ștefan Blidariu, în fundamentarea proiectului.

Doar anumite produse

Potrivit datelor Direcției de Asistență Socială Comunitară, la nivelul municipiului Lugoj s-au acordat 104 tichete în intervalul iulie – decembrie 2022 și 256 în cursul anului 2023. În total, până acum. Au beneficiat 360 de copii nou născuți. Sunt două condiții pentru acordarea tichetelor aferente „Trusoului pentru nou-născuți”: cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul în municipiul Lugoj, iar cererea de a acordare a suplimentului financiar să fie de pusă în termen de 90 de zile de la data nașterii. Cu aceste tichete, se pot cumpăra doar anumite produse: hăinuțe pentru copii, lenjerie, păturică, saltea pentru înfășat; lapte praf, biberoane, suzete, scutece; produse de igienă destinate copiilor; cărucior, pătuț; termometru, termometru pentru baie, forfecuță și aspirator nazal pentru nou născuți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/