Lucrări la rețelele de apă și spălări ale acestora sunt programate pentru joi, 4 decembrie, în Timișoara și în localitatea Bodo, din Timiș.
Joi, 4 decembrie, între orele 9-16, la intersecția Căii Sever Bocu cu Aleea Amiciției se va executa o conectare de conducte. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile: Calea Sever Bocu, Aleea Lirei, Aleea Amiciției, Aleea Martir Gheorghe Iosub, Intrarea Martir Dumitru Osman și Leandrului.
Tot pe 4 decembrie, între orele 8-16 se va întrerupe apa în Bodo pentru lucrări de spălare a bazinului de înmagazinare și a rețelei de distribuție.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7