Mai multe curse de transport public de la Ghiroda, tăiate de SMTT. 1.800 de oameni afectați

transport public Timisoara Ghiroda

Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a tăiat 12 dintre cursele programate pe traseul Timișoara-Ghiroda. Primarul Ionuț Stănușoiu spune că măsura este abuzivă și că va acționa SMTT în judecată.   

SMTT a anunțat vineri Primăria Ghiroda că modifică graficele de circulație de pe liniile M11, M29 și M30. Concret, elimină 12 curse, astfel: 5 de pe linia M11, 3 de pe M29 și 4 de pe M30. Măsura este una abuzivă, susține primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu.

„De doi ani reclam derapajele de la SMTT și de la STPT, operatorul care prestează serviciul de transport public. Joi a fost convocat Consiliul Director al ADI SMTT, pe ordinea de zi neexistând acest punct al reducerii numărului de curse. Conform statutului, această decizie de reducere trebuie luată în Consiliul Director, deci decizia unilaterală din partea Primăriei Timișoara este nestatutară. (…) Vom ataca, din nou, pe toate căile posibile legale hotărârea aceasta.”, a declarat Ionuț Stănușoiu, primarul liberal al comunei Ghiroda.

Potrivit lui Stănușoiu, afectați de această decizie sunt aproximativ 1.800 de locuitori ai comunei. Respectiv navetiși la Timișoara sau cetățeni care au treabă. „Cei care folosesc cu precădere transportul public sunt elevii, studenții și pensionarii. (…) Tot ceea ce se întâmplă la STPT în ultimii patru ani pare a fi pentru desființarea transportului public și nu pentru a aduce îmbunătățiri pe transportul public.”

La rându-i, președintele CJ și PNL Timiș, Alin Nica, susține că măsura este una… politică, conducerea SMTT fiind asigurată de USR.

„Nu sunt o noutate dificultățile financiare prin care trece Societatea de Transport Public a Timișoarei. Datoriile acestei societăți au crescut din 2020 până în prezent de trei ori. Asta arată clar calitatea defectuoasă a managementului impus de administrația USR. (…) De la un număr de 166 de mijloace de transport în comun în 2020, s-a ajuns în anul 2022 la sub 150 de mijloace de transport în comun. (…) Eu chiar cred că această reducere se datorează în primul rând culorii politice a primarului din Ghiroda, pentru că n-a tăiat de la Foeni. Să spui că faci o reducere a cheltuielilor, de ce ai tăiat de pe cea mai mică distanță pe care o ai într-o cursă? Cred că un alt motiv este tocmai îndrăzneala lui Ionuț (n.r., Ionuț Stănușoiu) de a acționa în judecată pe Ruben Lațcău și conducerea SMTT, fiindcă domnul primar a îndrăznit să pună la îndoială justețea măsurilor pe care ei doresc să le impună cu forța în această asociație.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Măsura SMTT de eliminare a unor curse de transport metropolitan este aplicată și în alte localități din vecinătatea Timișoarei, precum Giarmata.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/